Prima reacţie la arestarea ciclistului italian Riccardo Ricco, una dintre puţinele vedete de anul acesta, a fost: călăul Turului Franţei 2008.
A doua reacţie: eroul Italiei e victima unui sistem. La prima vedere, lucrurile par simple. Ricco s-a dopat, fără ştiinţa managerului şi a medicului echipei Saunier Duval. Prevenit că se întâmplă ceva, a râs pe seama zvonurilor ca un om cu conştiinţa curată. Ajuns în faţa anchetatorilor, s-a jurat pe viaţa mamei lui că nu s-a dopat. Riscă trei ani de închisoare, o amendă penală, şi doi ani de suspendare. Dezamăgită de eroul ei, televiziunea italiană a fost pe punctul de a suspenda transmisiunile directe. Presa scrisă s-a dezlănţuit. „Înaltă trădare!“, clamează „La Gazzetta dello Sport“. „Un pirat!“, strigă „Corriere della Sera“. „La Stampa“ e cea mai dură, mizând pe faptul că Ricco a declarat că modelul lui este Pantani: „Da, e ca Pantani. 50 kg de carne, de oase şi de dopaj. Seamănă cu Pantani. Este Pantani. O replică greţoasă“. La a doua vedere, lucrurile nu mai sunt deloc simple. Campania antidopaj a organizatorilor Turului n-ar fi trebuit să lase multe speranţe celor care erau ispitiţi să calce strâmb. Manageri, medici şi ciclişti. Nu era nici cea mai mică îndoială că cicliştii vor fi controlaţi la sânge şi că vor fi pedepsiţi. Unii ştiau că sunt urmăriţi cu mare atenţie. Ricco, de exemplu. Din cauza unei particularităţi a compoziţiei sângelui, el era bănuit că foloseşte substanţe dopante.
Fusese scos din cauza unui certificat emis de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), care atesta particularitatea cu pricina. Nu e exclus ca acesta să fi fost motivul aroganţei lui Ricco atunci când, înmulţindu-se zvonurile de dopaj în ce-l priveşte, s-a oferit singur controlului. Medicul Agenţiei Franceze de Antidopaj, care a comunicat rezultatul pozitiv, susţine că laboratorul a depistat altă anomalie hematologică decât aceea aşa-zicând naturală a ciclistului italian. Substanţa care ar fi fost folosită, din categoria EPO, se numeşte CERA şi e din generaţia a treia. E produsă doar de puţin timp, în general necunoscută, omologată în terapia anemiilor severe abia în iulie 2007.
Aici apare semnul de întrebare: unii comentatori se îndoiesc, şi pe bună dreptate, de faptul că Ricco ar fi avut acces la informaţiile cu pricina, fără să fi fost ţinut la curent de către un medic sau un specialist. Degajarea lui ironică în faţa suspiciunilor poate arăta nu numai o conştiinţă curată, dar şi că era informat de improbabilitatea depistării substanţei, de asemenea, e posibil să i se fi spus că anomalia din sângele lui poate fi confundată cu efectele CERA. Astea nu sunt lucruri care trec pur şi simplu prin capul unui ciclist şi care, oricum, nu se duce singur la una din cele mai speciale secţii a celor mai specializate laboratoare de pe planetă ca să plece acasă cu fiola de CERA în buzunar.
Încă un amănunt interesant. Ricco a câştigat trei etape în Il Giro. A existat bănuiala că un alt ciclist italian ar fi folosit CERA în timpul turului din Italia, dar că laboratorul n-a fost în stare s-o identifice cu precizie. După prima victorie de etapă din Turul Franţei, supus controlului, Ricco a ieşit pozitiv. Medicul Agenţiei franceze a recunoscut că specialiştii n-au stat degeaba între cele două competiţii cicliste şi că au acum posibilitatea de a depista CERA în urina ciclistului. O singură voce s-a ridicat în favoarea lui Ricco, aceea a unui ziarist francez, care, când toţi îl tratează de călău, susţine că e de fapt o victimă. E foarte posibil ca Ricco să nu fi ştiut nimic din ceea ce conducerea clubului său pusese la cale. Şi fiindcă nu-şi poate asuma răspunderea, de vreme ce a fost minţit, preferă să nege.
Situaţia ciclismului profesionist este atât de dramatică, încât îţi vine să iei de bună alternativa sarcastică din „Corriere della Sera“: „Una din două: ori punem capăt ciclismului, ori punem capăt controlului antidopaj“.
