Peste noua zile, la 26 ianuarie, UEFA isi va alege presedintele.

Candidati: suedezul Lennart Johansson, 78 de ani, presedintele in functie (din 1991), si francezul Michel Platini, 51 de ani. Unde si cand am mai vazut o astfel de confruntare? In Romania, bineinteles, cand Mircea Sandu l-a avut contracandidat la presedintia FRF pe Gica Popescu.

Situatia e comparabila din multe puncte de vedere, desi miza este evident mult mai mare. Johansson reprezinta vechea garda si e uns cu toate unsorile.

La un moment dat, ca si Mircea Sandu, a anuntat ca se retrage la sfarsitul actualului mandat, al patrulea, daca nu gresesc. Putini l-au crezut. Printre ei, Platini, care s-a grabit sa faca pasul in fata.

Dar Johansson s-a razgandit. Platini, zice el, da, un bun presedinte, insa mai incolo. Sa mai invete. N-ar fi rau deocamdata un tandem. Cu Johansson presedinte, si Platini, vicepresedinte.

In 2011, rocada si in 2015, pensia pentru Johansson, care va avea 85 de ani, iar Platini 60, copt in fine pentru presedintie de unul singur. Dar junele trecut un pic peste jumatatea de secol nu accepta jumatati de masura. Vrea sa mearga pana la capat. Pana si expresiile se repeta.

Problema e ca Johansson are cativa asi in maneca. Iar Platini poarta camasi cu maneca scurta. Primul as este continuitatea. Varati in multe si manjiti cu de toate, administratorii fotbalului european se tem de schimbare mai mult decat de orice.

Al doilea as, banii. Johansson si-a atras aliati din multe tari, dandu-le bani, convocandu-le arbitri in competitii europene, largind cuprinsul acestor competitii ca nu cumva sa ramana vreo tarisoara pe dinafara. Aceasta politica "democratica" ii aduce suedezului votul unor tari in care fotbalul e tot asa de raspandit ca oina in Franta si petanca in Romania.

Din nefericire, oferta lui Platini e departe de a fi convingatoare. Initial francezul voia sa refaca Liga Campionilor. Si-a dat seama ca terenul e minat: prea multi bani s-au castigat din competitia principala a fotbalului european ca sa incerci s-o reformezi.

Nici sa obligi cluburi ca Manchester United sau Real Madrid sa joace cu amatori din Malta sau din Cipru nu s-a dovedit o idee stralucita. Platini a renuntat si la ea. Ce propune totusi mijlocasul de aur al Frantei de altadata, care a castigat ca jucator cam tot ce se putea castiga, mai putin Cupa Mondiala?

Echipa de sprijin pe care si-a alcatuit-o in vederea alegerilor si care vorbeste in numele lui (discursul de azi al lui Platini nu e la inaltimea paselor sale de ieri) pretinde ca Platini e un spirit modern, deschis, neobosit, tanar si reformator. Si ca Johansson incarneaza, el, inertia, rutina, conservatismul si batranetea.

Asa o fi, dar nu e de ajuns. Nimic concret, precis, limpede, in ce spun oamenii francezului. Si daca Johansson tace si el, cel putin face: unge clantele tuturor sediilor fotbalului de pe continent. Platini a luat la rand stadioanele. Desi a spus, oarecum imprudent, ca Zidane nu inseamna pentru el nimic.

As vrea sa gresesc, dar nu cred ca Platini are vreo sansa sa se aseze in fotoliul lui Johansson de la UEFA la sfarsitul acestei luni.