Actuala criză financiară a lovit temeinic cluburile de fotbal din Europa şi, în special, din Anglia.
Abramovici şi compania au pierdut miliarde (aţi citit bine!) de lire sterline. Aproape toate echipele din Premier League au dificultăţi. Falimentul lui Bear Stearns l-a costat pe principalul acţionar de la Tottenham un milion de euro. Al lui AIG şi Northern Rock se răsfrânge asupra lui Manchester United. Leisure Group lasă West Ham fără sponsor. Alte câteva cluburi engleze îşi caută patroni. „A venit timpul pentru fotbal să-şi revadă relaţia cu banii dacă nu vrea să-şi piardă suporterii“, a declarat recent ministrul britanic al culturii şi sportului, citat de revista franceză „L’Express“, de unde am cules şi celelalte informaţii.
E limpede că au apus vremurile când patronii aruncau în joc zeci de milioane de euro ca să cumpere jucători. Ultima lovitură de acest fel costisitor a dat-o, se pare, un grup saudit care a cumpărat Manchester City şi a cheltuit numai pe brazilianul Robinho 42 de milioane de euro. Chelsea are aproape un miliard de euro datorii, iar Manchester United cu vreo două sute de mii mai puţin. Chiar încercând să umple stadioanele ori speculând prestigiul câtorva cluburi (în contul cărora se adună drepturi de televizare şi vânzări de tricouri şi insigne), fotbalul nu mai produce bani. Patronii îşi schimbă domeniul de activitate. Spectatorii nu mai pot plăti costul abonamentelor şi al biletelor. Punct şi de la capăt.
Tot răul spre bine. Se prea poate ca recesiunea să ducă la redescoperirea unui adevăr uitat: fotbalul e un sport înainte de a fi un business. Când nu le vor mai putea achita jucătorilor salariile şi primele exorbitante cu care i-au obişnuit, cluburile vor trebui fie să renunţe la vedete, fie să le convingă să joace pe bani mult mai puţini. Şi, în loc să cumpere jucători, să înceapă să îi crească. Să se mulţumească, măcar o vreme, cu tineri necunoscuţi, renunţând la celebrităţi. O politică mai inteligentă a unor iubitori ai fotbalului va face uitată aroganţa unor miliardari nepricepuţi. Unele indicii ale schimbării de mentalitate se văd de pe acum.
Singurul club neafectat din Anglia este Arsenal. Echipa standard de azi are o medie de vârstă de 19 ani. Nu e nicio greşeală. 19 ani. Cel mai tânăr jucător are 16, cel mai vârstnic - 23. Nu toţi englezi pursânge, dar niciunul adus pe sume mari. Al doilea exemplu: echipa Hull City, proaspăt promovată, de care nu auzise nimeni cu doi sau trei ani în urmă, se află printre primele în clasamentul din Premier League, după ce a condus câteva etape plutonul compus din Chelsea, Liverpool şi Manchester, incomparabil mai avutele ei rivale. N-are nicio vedetă. Are un buget de o mie de ori mai redus decât echipa lui Sir Alex Ferguson. Un antrenor fără palmares. Joacă de plăcere. Al treilea exemplu este din campionatul Germaniei: tot o nou-promovată şi tot complet necunoscută cu doi-trei ani în urmă, Hoffenheim (cine ştie unde este pe hartă orăşelul cu acest nume să-mi scrie un e-mail), se află şi ea printre primele în eşalonul fruntaş, după ce a condus mai bine de jumătate din turul campionatului pe Bayern, pe Leverkusen şi pe Werder. Restul, ca la Hull City.
A bon entendeur, salut!
Recomandările noastre
