NICOLAE MANOLESCU: Cine bagă în seamă şahul

NICOLAE MANOLESCU: Cine bagă în seamă şahul

Puţini au făcut atâtea pentru şahul românesc câte face, de peste patru decenii, Elisabeta Polihroniade.

Mai întâi ca jucătoare (aducând României, între alte performanţe individuale, un titlu olimpic, patru arginturi şi două bronzuri), apoi ca militantă pentru ideea de şah (vă mai amintiţi ora de duminică după-amiază consacrată de Televiziunea Română unică şi etatistă şahului, în prezentarea Elisabetei Polihroniade?). Am întâlnit- o, după ani buni, pe Elisabeta Polihroniade vinerea trecută şi m-am bucurat enorm, ca de obicei, văzând- o pe fosta mea studentă. Mi-a dăruit ultimele numere din „Gambit”, revista română de şah pe care o editează tot de ani buni şi a cărei distribuţie e la fel de secretă ca a atâtor publicaţii de elită, despre care nu scriu uneori nici măcar cronicarii de sport. Am răsfoit „Gambit” în avionul de Paris cu plăcerea dintotdeauna. M-am mai pus, cum s-ar zice, la curent cu şahul românesc (şi nu numai: să nu credeţi că singura revistă franceză de specialitate, „Europe Echecs”, se găseşte mai uşor la chioşcuri), nu tocmai în vână în timpul din urmă.

Dacă scriu astăzi despre şah este, înainte de orice, ca s-o omagiez pe Elisabeta Polihroniade. Dar şi fiindcă „Gambit” mi-a trezit câteva minunate amintiri cu şahişti, începând cu Petre Seimeanu, al cărui nume l-am auzit, adolescent fiind, de la un frate al mamei care îi smulsese o remiză (toţi cei trei fraţi ai mamei au fost jucători foarte buni, ca şi bunicul meu matern, care m-a învăţat pe mine sau ca şi un frate al bunicii mele dinspre mamă) şi continuând cu Alexandru Nicolau, cu care am fost coleg de facultate şi Florin Gheorghiu, care mi-a fost, şi el, student, ca să nu vorbesc de Victor Ciocâltea ori de Mihai Şubă, pe care i-am admirat de la distanţă şi ale căror partide le ştiam cândva pe dinafară...

Venind vorba de Mihai Şubă. În numărul 90, „Gambit” îi publică o scrisoare foarte tristă, în care povesteşte cum a fost deposedat de titlul de campion mondial de seniori în turneul de la Bad Zwischenan, din 2008. „Voiam să te înştiinţez, îi scrie el Elisabetei Polihroniade, de cea mai mare nedreptate care se face şahului românesc de când v-au furat medalia de aur de la Medellin”. În 1974, la Olimpiada de la Medellin, în Columbia, echipa feminină a României (Eli sabeta Polihroniade, Gertrude Baumstark şi Margareta Teodorescu) a fost clasată de oficiali a doua, printr-o modificare de regulament, deşi se afla la egalitate cu echipa URSS. La primul Congres FIDE, declasarea a fost invalidată, pe motivul întemeiat că nu se schimbă regula jocului în timpul acestuia.

O asemenea schimbare l-a plasat anul trecut pe Şubă în urma americanului Larry Kaufman. Protestul federaţiei noastre de şah aşteaptă încă răs puns. Pe vremea fostei URSS, astfel de manevre erau frecvente, nu doar în şah, dar şi în gimnastică, hochei, ba chiar şi în fotbal. Astăzi ele par de-a binelea stranii. Îmi pare rău că totul a rămas la un schimb epistolar între şahişti. N-am cunoştinţă de vreo remarcă în presă sau în media. Cine bagă în seamă şahul?

Ne puteți urmări și pe Google News