News Alert. Capitala nu scapă de carantinare. Când va fi luată decizia
- Mihnea Talau
- 28 octombrie 2020, 18:30
Noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, este de părere că bucureștenii au înțeles și respectă măsurile în pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, din cauza numărului mare de infectări, spune că se ia în calcul și carantinarea anumitor zone.
Berbeceanu a precizat că forțele de ordine sunt pe teren pentru a se asigura că toată lumea poartă mască și respectă distanțarea socială, a mai precizat Berbeceanu. Cât despre evenimentele de la Patriarhie, el a apreciat că au fost „în limite legale, fără evenimente deosebite”.
„Filozofia oamenilor nu trebuie să o judecăm noi. Am depășit stadiul acela. Încercăm să mulțumim pe cei mulți, așa e normal. Evenimentul de la Patriarhie a fost deosebit, în cele 3 zile au fost zeci de mii de oameni, cred că organizarea a fost una de excepție, în privința atribuțiilor forțelor de ordine, am beneficiat de sprijinul total al Patriarhiei.
A fost un eveniment în limite legale, fără evenimente deosebite, s-a respectat distanța fizică, s-au respectat normele sanitare. Am făcut tot ce a depins de noi pentru a proteja populația.
Am fost prezenți, de două-trei ori pe zi, suntem intransigenți în respectarea măsurilor dispuse, chiar dacă riscăm să supărăm o mică parte a populației. Interesul este al celor mulți, asta e menirea noastră, să le asigurăm nu doar siguranța publică, ci și sănătatea populației în aceste vremuri grele.
În cea mai mare măsură bucureștenii au înțeles și știu că măsurile sunt în sprijinul lor și sunt respectate. Acolo unde nu se înțelege evident colegii vor aplica prevederile legale”, a mai spus prefectul Capitalei.
Nu vrem să se creeze însă o emoție publică
„Din discuțiile cu colegii mei, forțele de ordine sunt prezente în teren pentru a-i ajuta pe oameni, a-i proteja și pentru a impune respectarea legii. Categoric mergem pe prevenție, pe respectarea măsurilor impuse.
Aș vrea să nu mă antepronunț, cu atât mai mult cu cât am solicitat tuturor instituțiilor din CMSU să prezinte o situație la nivelul fiecărei instituții vizavi de evoluția pandemiei și necesitatea măsurilor, eventualitatea introducerii altor măsuri. Ar fi nefiresc să mă antepronunț până la întrunirea CMSU.
Am luat în calcul carantinarea, cel puțin în anumite zone. Nu vrem să se creeze însă o emoție publică, nu vrem să fie interpretate măsurile noastre într-un fel sau altul.
Forțele de ordine vor fi direcționate în acest sens, al locurilor de joacă, inclusiv poliția locală, vor face verificări în acest sens”, a conchis Traian Berbeceanu la Gândul Live.