NESĂNĂTOS? Reclamă DE SCANDAL cu fete care au CORPURILE într-un anumit FEL | VIDEO
- Angelo Tăutu
- 8 noiembrie 2014, 15:07
A stârnit critici pe rețelele de socializare pentru mesajul negativ și puțin sănătos pe care îl transmite.
Noul anunț publicitar al firmei americane de lenjerie Victoria's Secret - "The Perfect Body" - a stârnit o amplă polemică în Marea Britanie, în condițiile în care reclama sugerează că top-modelele slabe care apar în reclamă au "corpuri perfecte", informează luni ziarul spaniol ABC.
Au invadat
Campania de marketing a stârnit critici pe rețelele de socializare pentru mesajul negativ și puțin sănătos pe care îl transmite, iar ulterior s-a lansat o inițiativă de strângere de semnături pentru a cere retragerea sau schimbarea mesajului său.
După lansarea campaniei "The Perfect Body" pe străzile Londrei și în magazinele online, criticile nu s-au lăsat așteptate și au invadat rețelele de socializare cu mesaje precum: "Cine i-a dat dreptul firmei Victoria's Secret să decidă cum trebuie să fie corpul perfect? Nu trebuie să ne rușinăm de corpul nostru!" Frances Black, o studentă britanică la Universitatea din Leeds, a mers chiar mai departe și a lansat o petiție pe site-ul Change.org, în care solicită firmei americane de lenjerie de corp "să își ceară scuze și să schimbe mesajul acestei campanii iresponsabile de marketing".