Începe negocierea în USL. Reprezentanţii UNPR îşi vor păstra colegiile

Începe negocierea în USL. Reprezentanţii UNPR îşi vor păstra colegiile

USL îşi propune să termine, până pe 15 septembrie, negocierile privind împărţirea colegiilor la parlamentare, a anunţat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, conform realitatea.net.

Actualii parlamentari ai UNPR, care are încheiat un protocol cu PSD, îşi vor păstra "de regulă" colegiile, a mai spus Dragnea.

"Va fi o discuţie în USL în ceea ce priveşte repartizarea candidaturilor pe colegii între PSD şi UNPR pe de-o parte şi PNL şi PC pe de altă parte, probabil că până pe 15 septembrie ar trebui realizată această negociere ca să fie timp suficient pentru fiecare candidat să-şi pregătească campania în colegiul respectiv", a declarat Dragnea.

El a precizat că parlamentarii UNPR vor candida, "de regulă", în colegiile pe care le deţin în prezent. "De regulă, principiul deja convenit este acela că fiecare îşi păstrează colegiile pe care este acum parlamentar, deci este vorba în primul rând de parlamentarii UNPR să-şi păstreze colegiile acolo unde sunt. De regulă", a punctat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News