Naţionala, o repriză de coşmar!

Naţionala, o repriză de coşmar!

În primele 45 de minute ale jocului cu Belgia, reprezentativa României n-a ratat ocazia să se umple de penibil, fiind umilită de o formaţie care va vedea tot la televizor Euro 2012.

Naţionala de fotbal a României ne-a arătat aseară, în prima repriză a amicalului cu Belgia, faţa hidoasă cu care ne-a obişnuit în trecutele preliminarii.

La Liège, belgienii i-au "subordonat" pe tricolori în primele 45 de minute. Gazdele au practicat un joc iute şi creativ, iar tricolorii au fost la fel de înguşti ca de obicei: au preferat contraatacul şi au urmărit să speculeze erorile adversarilor. Gazdele au avut şi un gol anulat aiurea.

Rezultatul final (2-1) e mincinos, prestaţia de după pauză a românilor reuşind să mai spele din ruşine. Reuşita lui Daniel Niculae a fost rodul unei acţiuni izolate.

De asemenea, în minutul 88, căpitanul Răzvan Raţ, care fusese iertat de eliminare câteva faze mai devreme, a ratat penalty-ul scos de Gabi Torje.

Nici la tineret n-o ducem mai bine. Joi seară, la Nantes, Franţa ne-a dat cu terenul în cap, scor 3-0, iar tricolorii mici au ratat calificarea la Euro 2013 încă de la jumătatea preliminariilor! România are programată marţi o altă partidă de verificare, cu Grecia, în Austria.

"Copiii" selecţionerului s-au făcut de râs: Chiricheş a greşit pase cu nemiluita, iar Cociş şi-a dat autogol!

Spre finalul primei reprize, suporterii români aflaţi în tribune i-au cerut demisia lui Victor Piţurcă!

În meciurile contând pentru manşatur a barajelor de calificare la Euro 2012 s-au înregistrat aseară următoarele rezultate:

  • Bosnia- Portugalia 0-0,
  • Turcia- Croaţia 0-3,
  • Cehia - Muntenegru 2-0 şi
  • Estonia - Irlanda 0-4.

Partidele-retur au loc marţi. Citiţi şi:

  • Tineretul este iarăşi ruşinea ţării!

Ne puteți urmări și pe Google News