„Nașul” și-a petrecut ziua de naștere în sala de judecată
- Virgil Burl ă
- 23 octombrie 2014, 00:00
Mircea Sandu și Mitică Dragomir s-au întâlnit, ieri, la tribunal, în procesul dezafilierii „Universității” Craiova. Sandu a împlinit 62 de ani.
Cei doi pensionați din fotbal, Mitică Dragomir și Mircea Sandu, și-au făcut apariția la Tribunalul București cu o oră înainte de începerea procesului. Le-a ținut de urât fostul șef al arbitrilor, Vasile Avram, anchetat și el pentru fapte de corupție în urma denunțului lui Cristian Mititelu. În sala de judecată, lumea stă conectată, prin telefon, la meciul de tenis Simona Halep - Serena Williams. Fostul președinte al FRF anunță triumfător: 6-0, 3-1 pentru Simona. Peste zece avocați au început să laude performanța sportivei, mândri și ei că sunt români. Singurul Mitică Dragomir pare dezinteresat de meciul de tenis. Stă lăbărțat pe o bancă, cu o pălărie rotundă pe cap. 6-0, 6-2, anunță cineva scorul final. „Bravo ei!”, se scandează în sală. Într-un final, vine și judecătoarea. Este supărată că unul dintre avocați e plecat din România. După 30 minute de discuții în contradictoriu, procesul se amână până se întoarce apărătorul în țară, adică pentru mâine.