După ce, în urmă cu aproape trei luni, Adrian Năstase şi Roberta Anastase s-au certat din cauza scaunelor pe care le ocupau în sala de şedinţe a conducerii Camerei, acum social-democratul o ameninţă pe democrat-liberală că o va lăsa fără funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Ce i-a instigat pe cei doi la o nouă dispută este dosarul Zambaccian I. La şedinţa din 20 mai a Biroului Permanent al Camerei, Năstase i-a transmis colegei de la PD-L că va cere să se voteze din nou pentru alegerea ei la şefia Camerei dacă ţine morţiş să repună la vot dosarul său.
Totul a pornit de la scrisoarea procurorului general, Laura Codruţa Kövesi, prin care cere un nou vot pentru urmărirea penală a alui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian I. La Comisia juridică sau la cea de regulament
"Procedura este să o trimitem la Comisia juridică. Este o nouă solicitare a doamnei Codruţa Kövesi, un nou referat, cu 2009, deci procedura regulamentară ne spune că se trimite la Comisia juridică", a susţinut Roberta Anastase, potrivit stenogramei postate pe site-ul instituţiei. Însă, Márton Árpád-Francisc a precizat că solicitarea ar trebui trimisă la "Comisia de regulament, să vadă dacă este posibil sau nu este posibil aşa ceva".
După un şir întreg de replici între Năstase şi Anastase prinvind procedura, social-democratul nu a mai rezistat.
"Dacă mergem pe această cale, eu vă spun de pe acum că vom cere din partea grupului, reluarea votului în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui Camerei, a membrilor Biroului permanent, pentru că este absolut aceeaşi procedură", a precizat Adrian Năstase.
"Domnule Năstase, numai o secundă. Ca să nu mai invocaţi reluarea alegerii preşedintelui sau a Biroului permanent, să ştiţi că ei – şi eu şi colegii mei din Biroul permanent – au întrunit mult mai mult de jumătate plus unu din voturi – deci, chiar nu este nevoie", a răspuns Roberta Anastase.
Dacă e scandal, să fie până la capăt
Tot din tabăra PSD, a atacat şi secretarul Camerei. Valeriu Zgonea şi-a amintit că Anastase a dat vina pe el că nu s-a putut ţine şedinţa de plen de luni.
"La Birou, ori vin, ori nu vin, dar ca secretar al Camerei, niciodată, în ultimii ani, nu am întârziat la vreo şedinţă la care sunt secretar!", s-a apărat Valeriu Zgonea.
"Nu ai întârziat niciodată mai puţin de 20 de minute, poate!", a atacat Roberta Anastase.
"Probabil că, dacă lifturile ar funcţiona aşa cum trebuie şi la ora patru, când începe şedinţa şi când colegii noştri pleacă, am putea să coborâm mai repede, am fi la timp!", a dat vina pe lifturi Valeriu Zgonea.
"Domnule Zgonea, vă rog din suflet, măcar nu mai veniţi cu texte de genul: eu nu întârzii niciodată, când veniţi la jumătatea şedinţelor de fiecare dată în Biroul permanent", a replicat din nou Anastase.
CITIŢI ŞI: