Dacă nu ajung acasă până adoarme, îi citesc bunica sau bunicul, cu vocile lor blânde. Copilul îşi alege singur cărţile din care vrea să citim şi eu sunt fericită că e interesat de ele. Pune multe întrebări, iar eu profit de curiozitatea lui pentru a-i aşeza în braţe exact cărţile care îl interesează.

A întrebat despre cele şapte minuni ale lumii antice, i-am cumpărat imediat o carte despre asta. A fost curios despre miturile greceşti, i-am luat „Legendele Olimpului“. Am citit Creangă, Andersen, Fraţii Grimm, Saint-Exupery, Ende, Baum etc. Adoră „Croitorul de poveşti“, „Mitana diafană şi raza de soare“, „Fetiţa cioplitorului de stele“, dar şi poveşti mai noi, nepublicate încă, scrise de prietena mea Geta Heimerl.

Poveştile îi învaţă pe copii să gândească, le stabilesc primele repere morale şi le întăresc sufletul. Eu cred în puterea de vindecare a sufletului omenesc prin poveste. Străbunii ne-au învăţat tot ce era mai important să ştim prin poveştile pe care le-au trimis spre noi din timpuri imemoriale. Şi mai cred că acum e momentul în care Lumea noastră are nevoie de Poveste pentru a-şi reaminti scopul pentru care există.

Poveştile au taina lor prin care se strecoară în conştiinţe, amintindu-ne reperele Luminii. Ele ne ating delicat inima şi o fac să înflorească de speranţa în bine şi în frumos. Poveştile ne învaţă de copii cum putem păşi într-o lume în care să ne devenim prieteni nouă înşine, o lume în care există bucurie şi pace infinită. Iar atunci când va trebui să facem faţă provocărilor, în inima noastră va fi încredere, ştiind că le putem înfrunta şi trece peste ele cu Bine, care învinge întotdeauna.