ÎNAINTE DE ALEGERI. Şeful Jandarmeriei A FOST DEMIS. Ministrul Duşa:"Pregătirile pentru alegeri sunt în grafic"

ÎNAINTE DE ALEGERI. Şeful Jandarmeriei A FOST DEMIS. Ministrul Duşa:"Pregătirile pentru alegeri sunt în grafic"

Ministerul Administraţiei şi Internelor a decis schimbarea din funcţie a şefului Jandarmeriei Române, generalul Gavrilă Pop. Oficialul susţine că decizia survine ca urmare a unor controale efectuate de MAI. În locul său a fost numit Mircea Olaru, şeful Inspectoratului de Jandarmi Galaţi.

UPDATE. Înainte să anunţe schimbarea din funcţie a şefului Jandarmeriei Române, mnistrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa şi ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, au susţinut o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale. În cadrul acestei întâlniri, oficialul MAI a a afirmat că pregătirile pentru alegeri sunt în grafic, fiind întreprinse toate demersurile tehnice prevăzute până la această dată. Au fost puse în discuţie activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi stabilite prin lege privind organizarea  alegerilor parlamentare. Mircea Duşa a precizat că, până în prezent, instituţiile abilitate au făcut demersuri pentru achiziţionarea serviciului de tipărire a buletinelor de vot, precum şi pentru achiziţionarea autocolantelor, a ştampilelor şi a celorlalte materiale necesare organizării alegerilor. Totodată, au fost delimitate peste 18.700 de secţii de votare la nivel naţional. Referitor la măsurile de ordine şi siguranţă publică luate în contextul scrutinului din decembrie, Mircea Duşa a atras atenţia că structurile M.A.I. au misiunea de a veghea la respectarea legii, pentru a garanta desfăşurarea alegerilor parlamentare în mod corect. Duşa a mai spus că, în urma rectificării bugetare din această săptămână, se va realiza un balans al bugetelor administraţiei locale, astfel încât să poată fi asigurată funcţionarea instituţiilor statului. La şedinţă au fost prezenţi, secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea şi secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătalin Chiper. UPDATE. MAI a comunicat oficial că începând de astăzi, prin Ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, colonel Mircea Olaru a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Cu aceeaşi dată, a încetat împuternicirea în funcţia de inspector general al  Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a generalului maior cu două stele Pop Gavrilă. UPDATE. Oficiali din cadrul MAI au precizat pentru EVZ că schimbarea de la vârful Jandarmeriei Române a survenit ca urmare a încetării împuternicirii pe care o avea generalul Gavrilă Pop. "A încetat împuternicirea de şase luni a domnului general Gavrilă iar noul şef a fos, la rândul lui, împuternicit pentru aceeaşi perioadă de timp", susţin reprezentanţii MAI. Anunţul schimbării din funcţie a şefului Jandarmeriei Române a fost făcut chiar de ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Duşa, după videoconferinţa cu prefecţii care a avut loc la Guvern. Oficialul MAI a spus că noul şef al Inspectoratului General al Jandarmeriei este Mircea Olaru, fost comandant al Inspectoratului de Jandarmi Galaţi.

"Am decis, în urma unor controale, ca generalul Gavrilă Pop sa se întoarcă la conducerea Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, dânsul nefiind titular pe post", a anunţat Mircea Duşa.

Ministrul a precizat că schimbarea s-a făcut şi în urma unor nereguli considerate de Corpul de Control al primului ministru ca fiind "încalcari ale legii".

"Vom opera schimbări la Inspectoratul General al Jandarmeriei, pentru că am constatat mai multe nereguli. Domnul general Pop, împuternicit să se ocupe de acest post, va fi înlocuit cu Mircea Olaru. Schimbarea şefului de la Jandarmerie se referă la faptul că am considerat că avem nevoie de o conducere mai eficientă, şi domnul general Pop nu era titular, era împuternicit numai", a adăugat Mircea Duşa.

Pop a fost împuternicit să preia conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei de către fostul ministru Ioan Rus, în mai 2012. Acesta l-a înlocuit pe colonelul Angelică Gavrilă, care s-a întors, atunci, la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Ne puteți urmări și pe Google News