Începând de astăzi, companiile petroliere trebuie să majoreze conţinutul de biodiesel din motorină de la 3 la 4%, ca urmare a unei hotărâri de Guvern din mai 2007.
Petrom a modificat deja conţinutul de biodiesel, comercializând motorină cu 4% biodiesel în toate staţiile pe care le are în România, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.
Începând cu 1 ianuarie 2009, compoziţia benzinei va fi şi ea modificată, această urmând să conţină 2% biocarburant.
Combustibilul biodiesel este produs din plante ca rapiţa sau floarea soarelui şi poate fi amestecat în proporţii diferite cu motorina, pentru a crea un amestec utilizat drept carburant. Biodieselul reduce cu aproape 90% emisiile de dioxid de carbon şi cu 98% pe cele de sulf.
Biocarburanţii sunt văzuţi drept cea mai eficientă metodă pentru reducerea poluării cu dioxid de carbon. În Franţa, autobuzele din sistemul de transport public utilizează motorină cu 25% biodiesel. 16:15