Motivarea arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu: "fapte de o gravitate extremă"

Motivarea arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu: "fapte de o gravitate extremă"

Tribunalul Bucureşti a motivat azi arestarea preventivă pentru 29 de zile în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian.

Tot azi, magistraţii au stabilit pentru miercuri judecarea recursului. Potrivit documentului, infracţiunile săvârşite de cei trei sunt "de o gravitate extremă", iar lăsarea lor în libertate ar avea "urmări imediate şi indirecte asupra ordinii publice". "Faptul că există indicii rezonabile că s-a comis infracţiunea de favorizare a infractorului, cu consecinţe deosebit de grave prin urmări, respectiv prin asigurarea condiţiilor pentru sustragerea de la executarea unei pedepse definitive de 15 ani închisoare a condamnatului Popa Nicolae  generează o periculozitate sporită", punctează magistraţii. "Pericol concret pentru ordinea publică" "Analiza actelor probatorii ale cauzei demonstrează ca lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Trebuie avută în vedere rezonanţa acestor fapte îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei, la care se adaugă sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivităţii. Acestea sunt elemente de natură a naşte temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită", se arată în motivarea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti. "Cercetarea în stare de libertate a celor acuzaţi că sprijină material şi moral un condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni ce au generat prejudicii imense sutelor de mii de victime devin circumstanţe ce ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni. În plus, în cauză, inculpaţii sunt cercetaţi de mai multe luni pentru aceste fapte  şi li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi cu toate acestea au continuat să acorde ajutor condamnatului", continuă judecătorii. Interdicţia de a părăsi ţara, din 2009 Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian aveau interdicţie de a părăsi ţara încă de anul trecut, măsura fiind prelungită succesiv până la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva celor trei, în septembrie 2010, se mai arată în documentul citat. "Tribunalul găseşte deosebit de relevant faptul că începerea urmăririi penale şi mai mult, luarea unei măsuri restrictive de libertate nu a avut nici un impact asupra atitudinii inculpaţilor faţă de normele penale şi ordinea de drept, norme pe care aceştia au ales să le ignore şi în continuare cu indiferenţă dar şi vădită desconsideraţie faţă de capacitatea organelor judiciare române de a-i trage la răspundere penală Singurul efect al acestor măsuri a fost acela că cei trei inculpaţi şi-au luat anumite măsuri de precauţie la care Tribunalul a făcut deja referire anterior", subliniază judecătorii. În plus, gravitatea faptelor celor trei este augumentată şi de insistenţa lor, deoarece "în ciuda măsurilor preventive aplicate au identificat metode şi posibilităţi cât mai ascunse pentru a da aparenţa de respectare a măsuri procesuale sub puterea căreia se aflau, dar şi pentru a găsi nişele prin care să continue demersul ilegal". În noaptea de joi spre vineri, Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat în dosarul fugii fostului director Gelsor, Nicoale Popa. Convorbirile telefonice interceptate de anchetatori demonstrează că omul de afaceri s-a înțeles cu Popa să-l întrețină anual cu 200.000 de euro. Vezi referatul procurorilor şi stenogramele unor discuţii dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa.

Citeşte AICI motivarea formulată de procurori în cazul arestării lui Sorin Ovidiu Vîntu

Ne puteți urmări și pe Google News