Moţiunea simplă privind fondurile europene, dezbătută şi votată astăzi de deputaţi
- Larisa Bernaschi
- 11 martie 2015, 09:55
Moţiunea simplă "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi Fata Morgana" va fi dezbătută miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. Aceasta este semnată de 109 deputaţi ai PNL, ai grupului democrat şi popular şi neafiliaţi.
Semnatarii îşi propun în acest text să prezinte "o imagine realistă" asupra situaţiei fondurilor europene şi îi cer ministrului de resort, Eugen Teodorovici, să răspundă în faţa Parlamentului la "problemele" legate de absorbţia fondurilor europene.
"De peste opt ani de zile, fondurile europene sunt prezentate ca cel mai mare beneficiu pe care România îl are ca stat membru al Uniunii Europene. Nu rataţi vreo oportunitate să vorbiţi cu emfază de aceste fonduri europene în raport cu guvernarea Ponta, de cât de importante sunt ele pentru dezvoltarea României, dar evitaţi să precizaţi şi câte miliarde de euro vom pierde din bugetul 2007 - 2013, nici cu cât ni se va diminua bugetul aferent 2014 - 2020. Evitaţi să spuneţi că la sfârşitul anului este foarte probabil să consemnaţi între patru şi şase miliarde de euro pierduţi definitiv, cam de trei ori valoarea autostrăzii Sibiu - Piteşti", se arată în textul moţiunii liberalilor.
În document, iniţiatorii susţin că România se află în al doilea an al cadrului financiar multianual 2014 - 2020 în situaţia de a repeta iar greşelile pe care le-a făcut în 2007 - 2013, greşeli din cauza cărora România este pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene.
"Actualul Guvern declară că impactul fondurilor europene este de 1% din PIB, însă nu există, de fapt, nicio evaluare a eficienţei utilizării acestor fonduri pentru că nu există o viziune asupra rostului lor", se arată în textul moţiunii.