MOSCHEE, incendiată. Polițiștii au arestat deja un SUSPECT și caută motivul
- Simona Stupar
- 15 ianuarie 2017, 12:23
O moschee a fost incendiată, lângă orașul Seattle, ieri, iar polițiștii cred că focul a fost aprins intenționat. Incidentul a avut loc în Bellevue, Washington. Din fericire, nu se afla nimeni la acea oră în Centrul Islamic de est, și nu au existat răniți.
Postul KCPQ, citat de CNN, a relatat că au fost flăcări cu o înălțime de 12 metri, în spatele clădirii. „Pompierii au reușit să salveze jumătate din clădire”, afirmă sursa citată.
„Am confirmat incendiul, provocat intenționat, dar nu am depistat încă motivul”, a spus șeful poliției din Beelevue, Steve Mylett
Isaac Wayne Wilson, de 37 de ani, a fost inculpat pentru infracțiune cu rea intenție, pentru incendiere, a spus Mylett. Polițiștii l-au găsit pe suspect zăcând pe jos, în spatele clădirii.
Wilson este arestat la King County Correctional Facility din Seattle și nu poate fi eliberat pe cauțiune.
Anchetatorii nu consideră, deocamdată, că ar fi vorba de un act motivat de ură, dar incidentul este investigat de FBI, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și explozbili, polițiști și pompieri.
Procurorul adjunct Mike Hogan a declarat că „suspectul a mai fost văzut anterior la moschee, și fusese arestat pentru tulburarea ordinii publice.
Consiliul pentru relații Americano-Islamice din statul Washington a afirmat, pe Facebook că cere oamenilor „să nu tragă imediat concluzii legate de motivul incendierii, să lase autorităților timp să ancheteze incidentul”.
Autoritățile țin sub control situația, iar dacă cineva are informații despre incident sau despre suspect, să sune la 911, spunea organizația pe Facebook.
Moscheea deja solicită donații pentru reconstrucție - un apel a fost postat pe site și spune că în ultima jumătate de an, acest centru și centrul islamic din vecinătate au fost de mai multe ori victimele unor acte de vandalism.