Monstruoasa gandomanie POSTSOVIETICĂ. Cum sunt umiliţi ruşii de rând prin construcţii uriaşe şi ridicole – GALERIE FOTO
- Dodo Romniceanu
- 18 mai 2017, 13:31
Un fotograf pasionat de Rusia a călătorit până în zonele îndepărtate ale acesteia pentru a observa construirea şi răspândirea zgârie-norilor şi a altor construcţii impunătoare apărute în perioada de după prăbuşirea Uniunii Sovietice. A descoperit astfel o lume neconvenţională a grandomaniei unui popor căruia îi place la nebunie să se împopoţoneze şi să iasă în evidenţă.
Frank Herfort şi-a intitulat proiectul fotografic “Măreţia imperială” după ce a constatat că arhitectura rusă modernă pare să fie rezultatul unei culturi incapabile să se rupă de ostentaţiile sovietice, dar, în acelaşi timp, deosbit de sensibilă la modernitate şi arhitectura vestică a secolului XXI.
Fotograful spune că, dincolo de aspectul bizar, acest clădiri ascund o conotaţie sinistră, nefiind niciodată construite cu gândul la oameni şi mediul înconjurător. Pe lângă faptul că fac notă discordantă cu micuţele locuinţe rezidenţiale din jur, mastodonţii postsovietici sunt un fel de dictatori arhitecturali care îi fac pe oameni să se simtă mici şi neimportanţi.