Editura Evenimentul si Capital

Moartea procuroarei lui Vîntu, un mister aproape dezlegat

01_vintu
Autor: | | 313 Comentarii | 20987 Vizualizari

Analizele toxicologice în cazul morţii Luminiţei Şega, singurul procuror care l-a pus sub acuzare pe "tatăl FNI", ar putea fi realizate luna aceasta.

A fost otrăvită, zilnic, timp de mai bine de un an, de un om al "serviciilor", care i-a picurat în cafea sau în apa minerală câte un strop de alumină? Sau a fost doborâtă de stresul la care a fost supusă muncind până la epuizare pentru a-l pune sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarele "FNI" - "FNA" - "BID" - "Banca Agricolă", pe care le-a instrumentat singură, după ce toţi colaboratorii ei au fost retraşi din anchetă?Sunt doar două dintre întrebările pe care şi le pun acum foştii colegi, procurori în Parchetul General, în legătură cu moartea învăluită încă în mister a procuroarei Luminiţa Şega, singurul anchetator care l-a pus sub acuzare pe SOV, la scurt timp după prăbuşirea FNI, într-o perioadă în care acesta se bucura din plin de protecţia unor oameni cu funcţii-cheie în instituţiile statului, inclusiv în poliţie şi în serviciile secrete. Ancheta, deschisă la cererea fratelui Răspunsul la dilemele anchetatorilor, dar şi la cele ale familiei Şega atârnă de rezultatele unor teste toxicologice, care să confirme sau să infirme ipoteza lansată, la scurt timp după moartea procuroarei, de reputatul toxicolog dr. M. Leitha, de la Clinica de Toxicologie din Bergamo (Italia): intoxicaţie cu alumină. Procurorul Luminiţa Şega a murit pe 31 iulie 2006, la vârsta de 42 de ani.Ultimul an de viaţă îl petrecuse în spitale, în timp ce medicii se chinuiau să afle care este boala de care suferea. Totul începuse într-o zi de la mijlocul lunii martie 2005, când procuroarei i s-a făcut brusc rău în biroul ei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a început să se zvârcolească pe podea, acuzând dureri groaznice de cap. Din acel moment şi până la moartea sa, nici măcar un medic nu a reuşit să identifice maladia misterioasă care în cele din urmă a şi ucis-o. Rezultatul testelor de la Clinica din Bergamo care indicau o posibilă otrăvire cu alumină au apărut prea târziu, după ce Luminiţa Şega fusese deja înmormântată.O anchetă în cazul morţii anchetatorului a fost deschisă abia cu doi ani în urmă, mai exact la începutul lui 2009, la insistenţele fratelui acesteia, prof. dr. Mircea Slăvilă, care le-a cerut procurorilor deshumarea cadavrului surorii sale. Dosarul se află încă pe rolul Parchetului Tribunalului Bucureşti. "Cu mari presiuni, m-am luptat doi ani să obţin aprobarea pentru deshumarea trupului surorii mele ca să se poată recolta probele pentru analiza toxicologică. Iar acum, au mai trecut încă doi ani şi ceva de la deshumare şi tot nu am rezultatul. O analiză toxicologică se face într-o lună, două, trei, cinci... nu în doi ani ", a declarat, pentru EVZ, dr. Slăvilă. El îi acuză pe anchetatori că sunt dezinteresaţi şi nu vor să clarifice cum a murit colega lor, Luminiţa Şega. "Nu-i interesează să afle dacă a fost omorâtă, cine a omorât-o. Ştiţi unde era dosarul ultima oară când m-am interesat ce se mai întâmplă cu ancheta? La rubrica «Diverse», unde sunt toate găinăriile... De când s-a deschis ancheta, pe mine m-a chemat procurorul de caz doar o singură dată ca să mă audieze oficial. Şi atunci mi-a pus doar câteva întrebări. M-a întrebat atunci pe cine bănuiesc eu că ar fi ucis-o pe sora mea. Iar eu le-am răspuns că în primul rând îi bănuiesc chiar pe ei pentru că, dacă a fost otrăvită, asta s-a întâmplat în sediul Parchetului, unde lucra", acuză fratele Luminiţei Şega.PIEDICIAnalize toxicologice, la cinci ani după moarte Surse judiciare au explicat însă pentru EVZ că anchetatorii au mâinile legate în lipsa unei analize toxicologice prin care să fie stabilită cauza morţii. "Buletinul toxicologic eliberat de specialiştii Clinicii din Bergamo este destul de vag şi a intrat în posesia familiei Luminiţei Şega după ce aceasta murise, iar familia refuzase autopsia. Asta, şi pentru că magistratului îi fusese pus un diagnostic, confirmat de mai mulţi specialişti români (a fost internată la nu mai puţin de şase spitale) şi de cei de la Clinica AKH din Viena, unde a şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale: o distrugere progresivă a creierului. Acum doi ani, fratele fostului procuror a cerut deshumarea cadavrului şi deschiderea unei anchete, prin care să fie stabilită cauza morţii. Există suspiciuni că ar fi fost ucisă, însă acestea nu pot fi confirmate fără analize toxicologice, referitoare la intoxicaţia cu metale, care nu au putut fi însă realizate până acum", au explicat surse judiciare. Motivul: directorul Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici", prof. dr. Dan Dermengiu, le-a transmis procurorilor că astfel de teste nu pot fi realizate în România."S-au purtat discuţii cu un laborator din SUA, însă costurile realizării testelor acolo nu au putut fi suportate din fondurile Ministerului Public. Se ridicau la câteva zeci de mii de euro", au adăugat sursele citate. Aşa s-a ajuns la situaţia în care testele - care ar dura aproximativ două săptămâni - ar putea fi realizate abia acum de specialişti de la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară. "Abia de curând legiştii ne-au spus că există această soluţie. Sperăm ca, până la finele acestei luni, să avem şi cauza morţii. În lipsa acesteia, în acest moment, chiar dacă ar veni cineva la uşa noastră să susţină că a otrăvit-o pe Luminiţa Şega, nu l-am putea pune sub acuzare fără o probă indubitabilă care să demonstreze că a fost otrăvită", au explicat sursele citate. Ultimele dosare "grele" instrumentate de Luminiţa Şega l-au vizat pe Sorin Ovidiu Vîntu, pe care l-a pus sub acuzare pentru infracţiuni economice grave. Dosarele i-au fost însă luate în 2004, iar SOV a fost "albit" fără a mai fi anchetat.

ULTIMA ORA! Toate scolile din Bucuresti, INCHISE! Cand nu se vor tine cursuri in toata Capitala

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI