Coincidenţă sau nu, negocierile de azi dintre conducerea şi sindicaliştii de la Dacia vin pe fondul protestului organizat ieri la Mioveni, la care au participat mii de muncitori. Oficial, mişcarea nu a avut rolul de a pune presiune pe cei de la Dacia-Renault, ci de a constrânge Guvernul să construiască Autostrada Piteşti-Sibiu, să modifice anumite prevederi din Codul Muncii şi să stopeze creşterea tarifelor la utilităţi.
Totuşi, aproape în fiecare an, negocierile care preced semnarea contractului colectiv de muncă sunt "condimentate" cu proteste. Anul trecut, sindicaliştii au oprit lucrul pentru le forţa mâna celor de la Renault să mărească salariile. Astăzi, angajaţii Dacia au ajuns la venituri medii de 600 de euro lunar, potrivit liderului BNS Dumitru Costin. În cadrul negocierilor care au loc astăzi, principala revendicare vizează tot creşterea salariilor.

  • Grevă. Sindicaliştii de la Dacia cer mai multe tichete pentru Programul Rabla şi realizarea autostrăzii Sibiu – Piteşti

Previziuni sumbre
România a urcat pe locul al optulea în topul producătorilor auto la nivel european, tocmai ca urmare a creşterii accelerate a vânzărilor Dacia şi Ford. În Uniunea Europeană, Dacia a vândut anul trecut 289.000 de automobile noi.
În acest context, sindicaliştii arată că revendicările sunt pe măsura perfor manţelor producătorului auto. Conducerea companiei analizează cu atenţie creşterea costurilor. O parte din acestea sunt legate de lipsa autostrăzilor, care generează cheltuieli mari de transport al autoturismelor produse la Mioveni până la graniţă. Acest aspect a fost relevat de şefii Renault şi în discuţiile cu guvernanţii.
Totodată, reprezentanţii Renault au arătat că şi o creştere a salariilor ar pune presiune pe costuri, ceea ce ar face uzina de la Mioveni mai puţin rentabilă comparativ cu cea din Maroc.
În acest context, există voci care susţin că producţia ar putea fi relocată în Africa.

  • Miza reală a mitingului de amploare de la Dacia

Tensiuni şi la Electroputere
Circa 300 de angajaţi ai Electroputere Craiova (foto) au protestat ieri din cauza salariilor restante din luna ianuarie. Angajaţii uzinei Electroputere sunt speriaţi că vor rămâne şi fără locurile de muncă, deoarece nu mai există comenzi. Patronatul spune că e o chestiune de zile până când vor fi plătite salariile.

Te-ar putea interesa și: