După ce a ieșit din închisoare, un cunoscut politician și-a vândut o vilă luxoasă și s-a mutat la bloc
- Magda Spiridon
- 14 ianuarie 2017, 17:32
La șapte luni de la eliberarea din închisoare, fostul deputat PSD Miron Mitrea și-a vândut luxoasa vilă din Cotroceni, cu 870. 000 de euro, și s-a mutat într-un apartament situat într-un cartier rezidențial. Potrivit Kanal D, familia Mitrea ar avea de acoperit o datorie de 600. 000 de euro.
De altfel, consultând ultima declarație de avere a soției sale, Manuela, fost și ea deputat PSD, am observat că, pe 20 octombrie 2016, a fost efectuată vânzarea unei case de locuit, cu 870.000 de euro, iar la rubrica ”Datorii” au fost trecute sumele: 220.000 de euro și 40.000.
Cei doi mai dețin o casă în Austria, de 160 mp, fapt confirmat de Mitrea într-un interviu acordat Evenimentului zilei, imediat după ce a ieșit din închisoare. Vila din Cotroceni a fost cumpărată în 2004.
Pe 13 februarie 2015, instanţa supremă l-a condamnat pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004 şi parlamentar PSD la data trimiterii în judecată, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menţine pe Irina Jianu în funcţiile de inspector şef adjunct şi, ulterior, inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Atunci, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format din preşedintele Mihai Ionuţ Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol, a decis să confişte de la Mitrea suma de 327.928 de lei.
Miron Mitrea: ”Am hotărât să nu mă mai amestec deloc în politica românească”
Într-un interviu dat în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, imediat după ce a părăsit Penitenciarul Poarta Albă, Mitrea a vorbit despre viața de după gratii. Spunea atunci că nu vrea să mai audă de politică și că visează să facă afaceri în Cuba. Întrebat ce a făcut de când a ieșit din închisoare, Mitrea a zis că a stat cu soția, „că ea mi-a lipsit cel mai mult”. Publicăm un fragment din interviul respectiv.
- Evenimentul zilei: Cum a fost pentru dumneavoastră perioada detenţiei la Penitenciarul Poarta Albă?
- Miron Mitrea: Nu ştiu cum să o privesc, a fost o perioadă de linişte.
- În ce sens?
- Păi acolo, cum să spun, nu ai nimic de decis, aproape. Te duci cu gândul doar la chestiuni foarte bazice. Să dormi cât mai bine, să mănânci câţi pot de bine, să te speli... Pentru că sistemul nostru penitenciar este, încă, destul de arhaic, ca să mă exprim elegant. Şi atunci, astea sunt lucruri importante ca să trăieşti civilizat.
- Ce aţi făcut după ce aţi ieşit din penitenciar?
- Nimic, stau lângă soţia mea. De ea mi-a fost foarte dor, ea mi-a lipsit mie. Familia îţi lipseşte, nu mi-a lipsit altceva. Nu pot să mă plâng că mi-a lipsit mult altceva. Te înveţi cu faptul că ai limite la mişcare, că trăieşti cu mai mulţi bărbaţi. Am făcut armata, nu a fost o problemă pentru mine. Dar mi-a lipsit soţia şi de când am ieşit, pur şi simplu stau cu ea.
- Ce veţi face în continuare, ce e cu Africa de care aţi pomenit?
- Pentru că am hotărât să nu mă mai amestec deloc în politica românească, în sensul că nici să nu fac şi nici să nu dau consultanţă, la un moment dat voaim să mă apuc, am eu o firmă veche de consultanţă, să o reactivez,am vorbit cu nişte oameni care mi-au spus că în Africa este nevoie de aşa ceva. Şi au făcut nişte propuneri să mă duc să văd întâi, sigur că da. Şi mi s-a părut interesant. Şi am de gând, pe la sfârşitul toamnei, să mă duc până în Africa să văd dacă chiar e ceva serios sau nu.
- Nu sunt consultanţii politici străini cu care aţi colaborat în campaniile electorale din ţară?
- Nu, nu, de data asta nu sunt în legătură cu ei. De la ei am învăţat meserie, cum să nu vorbesc cu ei. Dar aici sunt chestii, relaţii, mai degrabă întâmplătoare. Aşa cum şi Cuba mă interesează. Am să fac şi un drum în Cuba să văd, cu nişte oameni, ce se dezvoltă acolo, ţinând seama de noua evoluţie din Cuba. Nu mă interesează politica în Cuba, acolo mă interesează afacerile. În Africa mă duc pentru consultanţă politică şi consultanţă în nişte afaceri.
- Spuneți că nu mai faceți politică?
-Nici afară nu fac, o să fac consultanţă politică dacă o să îmi convină condiţiile. Dacă nu, nu.
- Nici familia dvs.? Soția? Copiii?
- Ea este deputat de Constanţa, decizia îi aparţine. Ea nu a intrat în politică după ce s-a căsătorit cu mine, era înainte. Iar copiii mei nu se apropie de politică. Nu le place. Au stat lângă mine şi nu le-a plăcut ce au văzut.
- Cu cine ați stat la Poarta Albă, cu Gigi Becali?
- Nu, nu. Cu Gigi, nu. Eu am stat pe aceeaşi secţie în care a stat şi Gigi Becali înainte. El a plecat în martie, eu am ajuns acolo prin aprilie. Am stat cu Corneliu Iacubov vreo trei-patru luni, am stat cu Victor Becali vreo opt luni, am stat şi cu Cristi Borcea vreo patru luni. Şi cu Maricel Păcurariu am stat. Şi cu cei patru şefi de la ISU Dobrogea...Am fost o comunitate, nu au fost probleme. Din contră. Sunt multe de spus despre sistemul penitenciar, dar nu cred că dacă ne apucăm noi să discutăm se vor schimba. Asta am vorbit cu oameni care sunt responsabili in sistem, să atragă atenţia că s-au făcut modificări greşite, care nu ajută la schimbarea pozitivă a situaţiei în penitenciare. Dar, mă rog, aici o să mai lucrez, o să mă întâlnesc din când în când cu oameni şi o să le mai spun ce trebuie schimbat.
- Aveți locuință și în Austria...
- Aia o am, îmi place şi Austria. Am să mă duc şi acolo, nu am ajuns de un an şi jumătate.
- Vreun mesaj din partea dvs. pentru cineva anume?
- Nu mai transmit nimic. Nu mai am motive, sunt o persoană privată care nu vrea să transmită nimic.