Mitrea îi vrea după gratii pe politicienii care dau mită electorală

Mitrea îi vrea după gratii pe politicienii care dau mită electorală

Coordonatorul campaniei naţionale a Alianţei PSD+PC, Miron Mitrea, a declarat, la Focşani, că toţi cei care vor fi prinşi că az dat mită în campania electorală vor fi daţi pe mâna justiţiei, după 1 ianuarie.

"Am văzut, la Focşani, cum se dă mită electorală cu produse care ar trebui împărţite gratuit de Uniunea Europeană. Este o prostie să dai mită cu banii Uniunii Europene. Sunt profund împotriva mitei electorale. Din păcate, autorităţile statului nu au luat măsurile care se cereau", a declarat Miron Mitrea, citat de presaonline.com.

"Promit ca, de la 1 ianuarie, după ce venim noi la Guvernare, toţi cei care au dosare penale pentru mită electorala vor ajunge în instanţă. Nu vom arunca dosarele la coş", a adăugat acesta.

Miron Mitrea candidează în colegiul 2 Senat din Vrancea, fieful baronului Marian Oprişan, şi îi are contracandidaţi pe Mazere Nicu (PNL), Popoiu Emil-Danut (PD-L).

CITIŢI ŞI:

Adversari de carton pentru greii partidelor politice

Ne puteți urmări și pe Google News