Misterul troleibuzelor sovietice ale lui Oprescu

Misterul troleibuzelor sovietice ale lui Oprescu

Edilul-şef vrea să cumpere nişte "vechituri" pe care cei de la RATB le-au refuzat după ce s-au plimbat cu ele.

Bucureştenii s-ar putea plimba în troleibuze asemănătoare cu cele care au circulat înainte de 1990 pe străzile Capitalei şi care au fost retrase din circulaţie. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că vrea să cumpere asemenea mijloace de transport în comun tocmai din Belarus. "Dacă văd şi îmi place şi cum funcţionează, iar preţul de cost e bun, am să cumpăr. Pot să vin şi să vă bat obrazul şi să zic: «Bă, n-aţi pus volanul unde trebuie».Lucrurile se fac în familie" a spus Oprescu la televiziunea Publika din Chişinău. "Am fost, ne-am plimbat cu ele şi am plecat" Primarul spune că vrea să cumpere asemenea troleibuze noi, dar fabricate după o tehnologie de acum 20 de ani, după cum susţin surse RATB,  deşi şefii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) au fost în luna iunie a acestui an să vadă dacă ele se pretează la străzile Capitalei. "Le-am văzut. Sunt gălăgioase, merg greu şi bate vântul în ele. Ne-am plimbat cu ele şi am plecat acasă pentru că sunt făcute după o tehnologie de acum 20 de ani. Nu se pretează la străzile bucureştene şi la traficul nostru" , au explicat, pentru EVZ, surse din cadrul RATB, care au adăugat că Sorin Oprescu ştia de vizită. Cu toate acestea, edilul este hotărât să cumpere 50 de troleibuze, la 130.000 de euro bucata, ceea ce ar însemna în jur de 6.500.000 euro. Troleibuzele sunt asamblate în Republica Moldova şi sunt de două ori mai ieftine decât cele pe care le-a cumpărat până acum Regia CITIŢI ŞI:

  • Oprescu vrea troleibuze sovietice pentru bucureşteni

Ne puteți urmări și pe Google News