Mircea Sandu, preşedintele FRF, îi pregăteşte revenirea lui Adrian Mutu la echipa naţională. La întoarcerea de la Paris, Mircea Sandu a spus că România ar fi arătat altfel pe "Stade de France" cu Mutu în teren.
Înfrângerea de pe "Stade de France", 0-2 cu Franţa în preliminariile pentru Campionatul European de fotbal din 2012, i-a pus pe gânduri pe oficialii fotbalului românesc. "Lui Răzvan i-am făcut o ofertă şi aştept răspunsul" Toată lumea, în frunte cu Mircea Sandu, caută soluţii de a scoate naţionala României din criză. Deşi mulţi cer demisia lui Răzvan Lucescu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a susţinut astăzi că nici nu se pune problema unei despărţiri de actualul selecţioner. "De cîte ori să mai spun? I-am făcut o ofertă şi aştept răspunsul din partea lui", a fost replica lui Mircea Sandu.
Cel poreclit Naşul a mai spus că altfel ar fi arătat naţionala României împotriva Franţei cu Adrian Mutu în teren. "Adrian Mutu ar fi făcut diferenţa", susţine Mircea Sandu. "Marica e un jucător important"
Şeful de la Casa Fotbalului a vorbit şi despre situaţia lui Ciprian Marica, atacantul naţionalei României aflat în conflict cu Răzvan Lucescu. Aseară, Marica a fost rezervă, fiind aruncat în luptă în momentul accidentării lui Daniel Niculae. O lume întreagă a putut vedea cum Marica l-a ignorat pe Răzvan Lucescu în momentul în care selecţionerul îi dădea ultimele indicaţii. Cei doi nici măcar nu îşi vorbesc. Intrat pe teren, Marica a făcut mai bine de o jumătate de oră figuraţie.
"Am vorbit cu Ciprian Marica şi i-am spus că este un jucător important pentru echipa naţională, însă decizia îi va aparţine în totalitate", a spus Mircea Sandu.
Citiţi şi:
- Euro 2012: România a pierdut pe final în Franţa
- Răzvan Lucescu: "E frustrant"
- Blanc: "Ultimul sfert de oră a făcut diferenţa"
- Victor Becali: "Franţa are pe bancă o legendă, noi avem un puşti"
- Ioan Becali: "Trebuie să continuăm cu Răzvan Lucescu"
- Mutu: "Dacă Răzvan mă cheamă, voi veni cu inima deschisă"
- Euro 2012: Rezultate preliminarii