Mircea Mihaies: "Lucrurile sunt de-o simplitate de-a dreptul oligofrena: un ministru fura si oamenii l-au vazut ca fura."

N-au invatat si nu vor invata nimic din lectiile vietii. Nu le pasa de adevar, bun-simt si onoare. Platiti cu bani grei de patronii putred de bogati, au ajuns anexele statelor de plata pe care-si pun scarboasa iscalitura.

Au iesit din nou in haita: la televiziuni, in ziare, la radio. Nu le-a ajuns spectacolul aiuritor din primavara, cand, inspirati precum un compozitor sub clar de Luna, s-au inrolat in banda celor 322, incercand sa rastoarne ordinea de drept din stat.

Ca si atunci, si acum vor sa traiasca intr-o Romanie numai a lor, a hamesitilor, a guresilor, a grobienilor. N-am vazut, de cand cu transformarea lui Remes in vedeta de televiziune, decat un singur om din media capabil sa articuleze propozitii normale: Andrei Gheorghe.

Considerat, probabil, nesigur de catre oligarhi, el n-a fost anexat corului univocal al partiturii „Basescu e de vina, Basescu a orchestrat totul”.

Gheorghe a demonstrat ca TVR 1 a avut dreptate sa difuzeze filmul, indiferent cum l-a obtinut, ca Alexandru Sassu nu e decat presul de care se sterge ultimul politicastru, ca perdeaua de fum a invocarii procedurilor e o simpla ticalosie a hienelor de presa obisnuite sa gandeasca in functie de grosimea fisicului de parai.

Intr-un talmes-balmes ce amesteca vicios „dreptul la imagine” cu „dreptul la viata privata”, „procedurile judiciare” cu „oportunitatea psihologica”, ni s-au livrat lectii de „deontologie” si „etica procedurala”. Ce drept la imagine sa pretinda Remes, acest atlet al ragaiturii demagogice si polisportiv al lacomiei?

Clementa pentru omul lipsit de masura care si-a construit o casa pe care-o vezi si de pe planeta Marte, dupa cum glumesc baimarenii? Ce compasiune pentru o bruta nesimtita, care, intr-o emisiune de televiziune, l-a facut praf pe antecesorul sau la minister, Gheorghe Flutur, doar pentru ca trebuia sa luam act de inscaunarea Mariei sale, puiul licitatiei trucate, decebalul si traianul natiei?! 

Lucrurile sunt de-o simplitate de-a dreptul oligofrena: un ministru fura si oamenii l-au vazut ca fura. Niciunul dintre ziaristii care au contestat isteric „procedura” n-a luat in calcul ideea c-au asistat la niste secvente pur si simplu adevarate. Au preferat sa se dea cu capul de bordura la vederea unor scene de-o elocventa ametitoare.

O fi dreptul avocatilor sistemului sa-si exhibe ticalosia in penibile talk-show-uri, dar e datoria presei sa arate adevarul, indiferent care sunt consecintele sale. Trecuti cu arme si bagaje de partea cancerului oligarhic, mult prea multi jurnalisti ai momentului devin partasi la frangerea sirei spinarii nenorocitei noastre tari. 

Demersul despletit al jurnalistilor naimiti are un singur punct forte: ideea ca justitia nu trebuie facuta in strada si la televiziune. Intrebarea de bun-simt este insa urmatoarea: dar isi face justitia datoria? Si-a facut macar in unul din cazurile care au starnit revolta in opinia publica? Cati dintre vinovatii ultimilor saptesprezece ani au ajuns dincolo de gratii? De la asasinii din decembrie 1989 la politistii implicati in accidente de automobil, trafic de droguri, asocieri cu infractorii, privatizari frauduloase si mituiri nerusinate? E vreunul condamnat?

Orbiti de ura ca a iesit la lumina o proba  a monstruozitatii sistemului, zapciii din presa s-au dat de ceasul mortii pentru a muta discutia pe implicarea Cotrocenilor. Fireste, Basescu e de vina pentru toate relele. E vinovat ca se straduieste sa puna in practica ceea ce a promis in campania electorala si nu adopta politica strutului, vazandu-si, eventual, dincolo de zidurile Cotrocenilor, de propriile afaceri. E vinovat pentru ca apleaca urechea la ceea ce vor prostii de romani si chiar incearca sa actioneze asa dupa cum simt ei.

Pentru politicieni si jurnalistii-anexa a proceda conform unui mandat popular e ceva odios, respingator, un fel de uciga-l toaca pe care trebuie sa pui extinctorul cu tamaie. Democratic e sa spaguim ca la balamuc, sa pozam in adevarati romani verzi, nu sa ne amintim ca alegerile s-au castigat pe lupta anticoruptie.

Cazul Remes a developat cu o forta implacabila complicitatea dintre clasa impilatorilor neamului - la politicieni ma refer - si jurnalistii care au uitat ca menirea lor e sa spuna adevarul, si nu sa se transforme in avocatii din oficiu ai ticalosiei si nemerniciei.

De ce ne mai miram ca tirajele ziarelor scad si ca romanii vor sa vada mai degraba scene de cruzime, dar reale, decat „rafinamentele juridice” supte de comentatorii politicii de sub unghiile patronilor? In fond, si unele, si altele sunt la fel de atroce.  Cu nuanta ca ticalosia jurnalistilor vanduti  e mai urat mirositoare decat cea mai sinistra imagine cu viol in grup livrata la domiciliu prin televiziunile-gheena.