Mircea Dușa: USL nu renunță la greva parlamentară
- Carmen Vintil ă
- 17 februarie 2012, 14:34
Parlamentarii USL nu se întorc, deocamdată, în Parlament. Liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, a precizat că reprezentanții USL s-ar putea răzgândi doar în momentul în care cele patru condiții puse de Victor Ponta și Crin Antonescu s-ar pune în aplicare.
Un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi asumarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă este prima condiție pusă de USL, urmată de un angajament public din partea celor de la Putere că vor participa şi vor recunoaşte Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moţiune de cenzură. De asemenea, sancționarea fraudării votului de către Roberta Anastase și garanţii că nu se va mai repeta aşa ceva în viitor este o altă condiție. Nu în ultimul rând, USL a cerut rediscutarea modificării abuzive a Regulamentului, care "a recunoscut în Parlament un partid care nu a candidat niciodată", respectiv UNPR-ul. "Presupuse" negocieri
"Mircea Toader are idei multe, dar nu foarte bune, fie că se ocupă de sinistraţii din Vrancea sau Buzău, fie că introduce şopârle legate de presupuse negocieri cu opoziţia pentru încetarea grevei parlamentare. Negocierile, aşa cum sunt sugerate de liderul PDL, sunt de fapt doar o întrebare adresată în plen, consemnată de stenogramele Camerei Deputaţilor, prin care dl Toader cerea opoziţiei să revină, răspunsul nostru negativ fiind prompt şi public. Din păcate, dl Toader, aşa cum îl ştim, nu este un om de cuvânt", a declarat Mircea Dușa.
În ceea ce priveşte Acordul de guvernanţă fiscală, Duşa a arătat că USL şi-a exprimat întreaga disponibilitate pentru dialog, "atât timp cât populaţia va fi informată corect despre acest subiect".