Ministrul de Externe: Aderarea UCRAINEI la NATO este un MIT
- Simona Mătieș
- 12 iulie 2014, 12:40
Noul ministru de externe de la Kiev, Pavlo Klimkin, consideră un "mit'' posibila aderare a Ucrainei la NATO şi a precizat că această problemă nu se află în prezent pe agenda discuțiilor, scrie cotidianul rus Kommersant, citat de Agerpres.
"În ceea ce privește mitul unei posibile aderări a Ucrainei la NATO, noi avem o poziție foarte clară — această problemă nu se află în prezent pe ordinea de zi'', a afirmat șeful diplomației de la Kiev, într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul rus Kommersant.
El a adăugat, însă, că ''agenda se poate schimba'', amintind că ''Rusia nu era membră a BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud - n.r.) și acum președintele rus merge în Brazilia la summitul acestei organizații''.
Pavlo Klimkin a explicat că acest subiect legat de aderarea la NATO nu este dezbătut întrucât în societatea ucraineană și în mediul politic nu există un consens în această privință.
''Până când nu va fi acest consens, o mișcare în această direcție (spre NATO) este imposibil de imaginat'', a afirmat ministrul ucrainean, care, potrivit agenției Unian, a avut, ieri, o întâlnire, la Bruxelles, cu secretarul general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen.
În același interviu, Klimkin a ținut să sublinieze că prioritatea politicii externe a Ucrainei este în prezent integrarea europeană, Ucraina semnând la 27 iunie, împreună cu Republica Moldova și Georgia, Acordul de Asociere la UE.
Klimkin spune că SUA nu exercită nicio influență asupra Kievului în ceea ce privește operațiunea militară din sud-estul Ucrainei. ''Când aud spunându-se că SUA ne dau nouă indicații ce să facem în țara noastră, îmi vine să zâmbesc. O singură convorbire telefonică nu poate schimba situația politică din Ucraina'', a afirmat Pavlo Klimkin, referindu-se la implicarea Washingtonului în rezolvarea crizei ucrainene.
În același timp, ministrul ucrainean a apreciat că Rusia trebuie să adopte ''toate metodele posibile si imposibile'' pentru a-i determina pe separatiștii pro-ruși din Estul Ucrainei să înceteze focul.