Scrisoare deschisă adresată Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de cei 12 preşedinţi ai curţilor de apel condamnă ferm presiunile inadmisibile pe care demnitarul le face pentru ca hotărâri judecătorești definitive să nu fie puse în executare. Președinții celor 12 curți de apel și-au exprimat solidaritatea cu președintele Curții de Apel Timișoara, față de răspunsul revoltător transmis acestuia, de Ministrul Justiției, cu referire la acest subiect.

Spiritele s-au inflamat după ce ministrul Justiției i-a transmis președintelui Curții de Apel Timișoara că nu poate majora salariile personalului auxiliar, deși există o sentință în acest sens.

„În răspunsul trimis, Ministerul Justiției, uzitând de calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești și făcând referire la dreptul său de a emite „norme și instrucțiuni obligatorii”, a transmis nu doar că aceste hotărâri nu trebuie executate, ci și că o astfel de punere în executare a hotărârilor ar echivala cu săvârșirea unei fapte penale”, se arată în scrisoarea deschisă.

Respectarea legii nu este facultativă

În scrisoarea deschisă se mai arată că respectarea unei decizii a unei instanțe de judecată nu este o chestiune facultativă, ci o obligație, chiar și pentru un ministru.

„Amenințarea președinților curților de apel cu plângeri penale pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești este de o gravitate fără precedent și reprezintă un atac direct atât asupra independenței instanțelor, cât și asupra reputației profesionale a președinților curților de apel, la care nu intenționăm să rămânem pasivi. Acţiunea Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, scoate efectiv România din ordinea de drept europeană, arătând că opiniile unui om politic aflat într-o funcţie publică au mai mare greutate decât legi şi hotărâri judecătoreşti definitive”, se mai arată în documentul citat.

Ministrul face presiuni inadmisibile

La finalul scrisorii deschise, Stelian Ion este acuzat direct că este un factor de presiune asupra instanțelor de judecată și că întreaga legislație privind bugetele curților de apel ar trebui schimbată.

”Presiunile inadmisibile ale Ministrului Justiției asupra instanţelor reprezintă o nouă dovadă că independența instanțelor depinde direct de independența lor financiară și că situația gestionării bugetului instanțelor de judecată trebuie urgent mutată în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a Consiliului Superior al Magistraturii – prin punerea în aplicare a Hotărârii PlenuluiCSM nr. 227/2019”, se mai arată în scrisoarea deschisă.