Ministrul australian de Externe: ISIS folosește ACIDUL CLORHIDRIC ca armă

Ministrul australian de Externe: ISIS folosește ACIDUL CLORHIDRIC ca armă

Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a declarat că militanții grupării teroriste ISIS au folosit acidul clorhidric ca armă şi recrutează tehnicieni extrem de bine pregătiţi în încercarea de a obţine arme chimice.

Bishop consideră că apariția unor grupări de tipul ISIS reprezintă "una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității din zilele noastre", potrivit stiripesurse.ro.

"Folosirea acidului clorhidric de către Daesh şi recrutarea de specialişti extrem de bine pregătiţi, inclusiv din Occident, sunt dovada unor eforturi cât se poate de serioase în dezvoltarea armelor chimice", spune ministrul australian.

Declarațiile sale vin după acuzațiile lansate de kurzii irakieni care au declarat că au probe că în luna ianuarie Daesh ar fi folosit acid clorhidric împotriva luptătorilor săi în nordul Irakului.