Minerii sunt personajele negative ale acestor zile, cel puțin pentru cei care nu își mai amintesc exact condițiile în care au fost determinați să vină la București.

Ortacii au fost îndopați cu propaganda toxică emisă de TVR și ziare ca „Adevărul” împotriva opoziției firave care se închega în jurul mișcărilor din Piața Universității sau Piața Operei din Timișoara.

Mulți dintre cei care s-au aflat în stradă în 1989 s-au prins ce hram poartă Iliescu și cum s-a încolonat după el sistemul comunist care l-a servit și pe Ceaușescu. Oamenii ieșiseră pe străzi pentru a termina definitiv cu întregul sistem care a susținut dictatura comunistă, nu doar pentru îndepărtarea lui Ceaușescu.

Foștii securiști și activiști de partid nu erau dispuși să lase din mâini frâiele puterii pentru oameni noi care să reformeze întreaga societate. Unii pur și simplu nu puteau concepe o lume altfel. Alții știau bine ce crime au comis și se temeau că ajung să fie acuzați pentru ele. Cei mai șmecheri dintre ei au simțit că e momentul să înhațe banii și proprietățile statului comunist aflat în agonie, dacă pot să frâneze suficient de mult schimbarea și să țină statul în comă câțiva ani. Toți s-au încolonat în spatele lui Ion Iliescu pentru a-l menține la putere. Printre altele, propaganda care servise dictatura a început să-l servească pe noul stăpân, „emanatul Revoluției”. Televiziunea Română Liberă nu era chiar atât de liberă și nici „Adevărul” nu informa corect publicul, de exemplu.


 


Adevărul este că, în 1990, publicul nu putea să gândească liber în România. Gândea așa cum îl dirija să gândească tovarășul care îl executase pe Ceaușescu pentru că a ”întinat numai nobilele idealuri ale Partidului Comunist”.

Acesta este motivul pentru care minerii ajunseseră să devasteze sediile partidelor istorice și redacțiilor care încercau să formeze masa critică necesară pentru a da României un start corect în democrație. Erau și ei victime ale unei propagande toxice pe care eu mi-o amintesc foarte bine, pentru că aveam în 1990 vârsta necesară. Elev fiind, într-un oraș muncitoresc din Banatul Montan, simțeam pe propria piele efectele propagandei toxice a lui Ion Iliescu. Lumea chiar credea mesajele prin care Iliescu injecta ură în societate împotriva mișcării anti-comuniste.

Abia după mulți ani, când am ajuns la ziarul Societății Timișoara și am intrat în contact cu cei care putuseră să vadă adevărul în 1990 am înțeles dimensiunea minciunii. De aceea astăzi spun că minerii sunt și ei victime ale strategiei perverse pe care sistemul comunist o derula împotriva românilor, în 1990, pentru a-l păstra pe tovarășul Ion Iliescu la putere. O strategie derulată cu metodele cu care intoxică de ani de zile publicul și vuvuzelele securistului turnător Dan Voiculescu.

Cei care au comentat știrea de luni cu redeschiderea dosarului Mineriadei au insistat pe mulțumirile pe care Ion Iliescu le-a adresat minerilor în discursul de la Romexpo, neglijând ceva mult mai important din discurs. În 14 iunie 1990, Ion Iliescu spune aceste lucruri într-un discurs ținut în fața minerilor adunați în Piața Victoriei: „Să instaurăm o democrație veritabilă, responsabilă în fața poporului.

Tocmai acum aceste elemente au căutat să submineze viața noastră democratică. Armata trebuie să fie element de stabilitate și de apărare a cuceririlor poporului, nu să stea indiferentă când vandalii se dedau la asemenea acte barbare împotriva poporului”. Iliescu voia, în 1990, să scoată tancurile pe străzi împotriva Pieței Universității. Mineriada nu era cel mai rău scenariu pe care îl pregătise comunistul moscovit românilor care se săturaseră de comunism …



Pagina de autor a jurnalistului Mălin Bot, de pe evz.ro

Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”

Facebook: pagina publică

Humanitas: pagina de autor

Video: pagina de Youtube

Google+: pagina personală


 

 

 



Citiţi mai multe:

 



 

Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.

Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII

Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali



 

Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!