Furtuni în sudul și sud-vestul României. Meteorologii ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină
- Iulia Moise
- 4 iunie 2026, 09:15
furtuna cu grindina / sursa foto: ChatGPT
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis joi mai multe avertizări de vreme instabilă care vizează zone extinse din sudul și sud-vestul României, unde sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Potrivit meteorologilor un cod galben de instabilitate atmosferică a fost în vigoare în prima parte a zilei de 4 iunie pentru județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj și sudul județului Hunedoara.
Avertizarea a fost emisă în contextul dezvoltării unor fenomene meteorologice specifice sezonului cald, care pot produce acumulări importante de apă într-un interval scurt de timp.
Cod galben de furtună, după prânz
Vremea instabilă continuă și în a doua parte a zilei. Meteorologii au anunțat că, începând de la prânz, un alt cod galben devine activ pentru cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv municipiul București, estul Olteniei și sud-vestul Moldovei.
În aceste regiuni sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, izolat, căderi de grindină. Specialiștii avertizează că în perioade scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă pot deveni semnificative.
Avertizarea este valabilă până în cursul nopții, la ora 23:00.
Fenomene de instabilitate și în alte regiuni ale țării
Deși avertizările cod galben vizează în mod direct anumite zone, meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea și în restul țării.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Astfel, pe parcursul zilei sunt posibile înnorări accentuate, ploi de scurtă durată și descărcări electrice și în alte regiuni, în special după-amiaza și seara. Aceste fenomene sunt favorizate de temperaturile ridicate și de aportul de umezeală din atmosferă.
Recomandările autorităților
În perioadele cu fenomene meteorologice severe, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în zone expuse riscului de inundații locale, adăpostirea în spații sigure în timpul furtunilor și evitarea parcării autovehiculelor sub copaci sau în apropierea obiectelor care pot fi doborâte de vânt.
De asemenea, populația este sfătuită să urmărească actualizările emise de Administrația Națională de Meteorologie și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.