Opinii EVZ
Mimetism și moldovenism vetust la Igor Dodon: Anul Ștefan cel Mare declarat pentru a submina Centenarul 2018 al României | PULSUL PLANETEI
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a decretat, mai săptămâna trecută, anul 2018 Anul Ștefan cel Mare în Republica Moldova.
Apropriindu-și această sărbătoare, alocă fonduri de la buget și cu un comitet de organizare major, pregătește sărbători comemorative pentru celebrarea unui decretat An Ștefan cel Mare la Chișinău și în întrega Republica Moldova. Până aici nimic ieșit din comun. Ba chiar un gest salutar, care ar trebui aplaudat pentru că iată, după ce s-a dat cu fundul de pământ cu poziții pro-ruse, Igor Dodon alege un simbol care unește români și moldoveni, oricum s-ar autoidentifica majoritatea cetățenilor din Republica Moldova, ba mai mult, alege personajul declarat cel mai iubit personaj istoric în România și, în același an al studiului, cel mai iubit personaj istoric de către cetățenii Republicii Moldova.
O asemenea celebrare ar fi, deci, un semn de normalitate și unitate, în alte condiții. Din păcate, numai unitatea și istoria comună, respectiv identitatea comună, limba comună, cultura comună nu stă în capul lui Dodon și în conceptul din spatele sărbătorii. Din contra. Într-un semn de mimetism și recădere în moldovenismul vetust al perioadei staliniste, care a dus la apariția RASSM cu capitala la Tiraspol pe teritoriul ce conținea și părți ale Ucrainei, în 1924, respectiv a teoriei moldovenismului sovietic al lui Artiom Lazarev, în 1975, Președintele pro-rus al Republicii Moldova crează o sărbătoare din pământ, din iarbă verde, cu tentația de a și-l apropia pe Ștefan cel Mare exclusiv de Republica Moldova sau de virtuala Moldovă Mare și de a contrapune, astfel, în oglindă, sărbătorile și comemorările din anul 2018 din Republica Moldova celor din România, respectiv festivitățile Centenarului Statului Național Român Unitar care ar trebui să aibă loc și în stânga Prutului.
Deci, imitând pas cu pas acțiunile pe care le face România în întâmpinarea lui 1 Decembrie 2018, aleasă și Ziua Națională a României, Igor Dodon inventează peste noapte un An Ștefan cel Mare contrapus Anului Centenarului. E și o replică la „vechimea” Republicii Moldova, revendicată de moldovenism nu de la 1991, 27 august, ci din perioada principatului medieval Moldova, contrapusă unei variante de stat modern român plasată de istoriografia moldovenistă la Regulamentele organice – prima Constituție a Principatelor române 1821-1829 - la Unirea Principatelor de la 24 ianuarie1859, sau chiar la 1 decembrie 1918. Deci la România Modernă și intrarea în Epoca Contemporană. Evident că abordarea e un gest cel puțin neprietenesc, dacă nu ar acoperi chiar acțiuni ofensive și gratuite, ce reflectă vechile înclinații moldoveniste ale lui Dodon. Dodon nu recunoaște România decât după de Basarabia a fost ocupată de ruși, în 1812. Restul nu mai contează. Pentru că regiunea Moldovei de Est de unde se revendică în teoria moldovenismului Republica Moldova era deja la ruși. Din contra, 1 decembrie 2018 este o înfrângere pentru ruși și nu o reparație istorică și statul național unitar român este expresia acestei înfrângeri în egală măsură cu cea resimțită de Ungaria la Trianon, când a fost consemnată oficial România Mare. Pe de altă parte, lucrurile sunt mult mai clare la nivelul personajului ales. Ștefan cel Mare și Sfânt a luptat și a ctitorit biserici, și a durat cetăți în dreapta Prutului. Dacă despre călătoriile sale la Cetatea Albă există date controversate, în ceea ce privește călătoriile sale pe actualul teritoriu al Republicii Moldova nu există consemnări documentare. Cetatea de scaun a fost Suceava, e înmormântat la Putna, toate cetățile de scaun ale domnitorilor moldoveni au fost în dreapta Prutului, iar capitala modernă a Moldovei, Iașul, este locul unde s-a decis unirea principatelor. În plus, chiar înainte de 1600, la prima unire a principatelor, nu s-a pus problema ca vreun locuitor al Țărilor române, inclusiv Transilvania, să-și pună problema că nu aparține aceluiași neam, românesc.
Și la nivel politic, și cu războiul dintre istoriografii, moldovenismul vetust și retrograd a pierdut până toate bătăliile. Și în 1924, și în 1975, adică în perioada bolșevică și sovietică, el nu s-a putut înrădăcina pentru simplul motiv că istoricii sovietici ruși, ucraineni și din RSSMoldovenească au diferențe de abordare ireconciliabile și se contrazic singuri. Nici în 1994, la Congresul Casa Noastră Republica Moldova, nici la revenirea moldovenismului lui Voronin, în 2001, cu Legea Concepției Politicii naționale, nu a existat nici un fel de susținere temeinică, legitimă, logică, istorică a moldovenismului, care a pierdut constant pe toate fronturile. De aceea zic că reînvierea moldovenismului în 2017, pentru un nou val de tineri, este, de asemenea, o întreprindere sortită eșecului.
Recomandările noastre
