Mihăiţă Neşu: "Măcar pe jumătate să mă fac bine"
- Mugur Băile șteanu
- 12 septembrie 2011, 18:20
Într-un amplu interviu acordat cotidianului "Gazeta Sporturilor", fotbalistul român Mihăiţă Neşu (28 de ani) povesteşte cum decurge viaţa lui de la cumplitul accident pe care l-a suferit în data de 10 mai, când, la un antrenament, un coechipier a căzut pe el şi i-a fracturat coloana.
De patru luni, Neşu este internat şi îşi simte doar mâna dreaptă, cu care îşi poate manevra căruciorul cu rotile în care este imobilizat. Fotbalistul nu şi-a pierdut însă speranţa că va reuşi, în viitor să ducă o viaţă măcar cât de cât normală.
"În România, unii spun despre mine că voi rămâne legumă. Aici, în Olanda, legume ca mine sunt directori de bancă. Eu am multe amintiri, spre deosebire de un copil mic, care, săracul, e accidentat şi nu poate să aibă nicio amintire. Asta, cu copiii, mi se pare nedrept. Uite, pe acelaşi etaj cu mine e Centrul de Reabilitare pentru copii. Unii n-au nici picioare, nici mâini. Sunt într-o situaţie mega-nasoală. Dar eu mă întristam când vedeam copii de 20 de ani care aveau măduva complet secţionată şi puteau doar puţin să-şi folosească degetele... Simt ceva. Când fac duş, simt când dă cu apă pe mine. Nu simt dacă e caldă sau rece, numai de la piept în sus, dar simt. În partea stângă nu simt, zici că am trei tractoare pe mine. Normal că sper să mă fac bine ca înainte. Dar şi măcar pe jumătate să mă fac bine! Să nu mai am nevoie de asistentă. Să pot să mă îmbrac singur, să mă dau jos din pat singur, ar fi deja un pas mare", a spus Mihăiţă Neşu în "Gazeta Sporturilor".
"Când văd oameni normali pe stradă, zic uite ce noroc... Practic eşti normal, ce noroc că eşti normal, nu-ţi mai trebuie nimic. Dar după aia ne umplem capul cu tot felul de probleme. Acum, în condiţiile astea, numai să fiu normal mi se pare o mare binecuvântare. Dar când eşti normal, nu te gândeşti că, nici eu nu mă gândeam vreodată că o să se întâmple aşa ceva... Rog lumea să nu mai îmi contacteze părinţii sau familia, pentru că nimeni nu va vorbi în locul meu, niciodată. De acum încolo, ani de zile viaţa mea va însemna recuperare şi, probabil, îmbunătăţiri pe care vi le voi zice chiar eu", a mai spus Neşu. "I-am zis lui Schut că n-a avut nicio vină"
Mihăiţă Neşu a retrăit şi momentul cumplitei accidentări pe care a suferit-o pe 10 mai. "N-a căzut Alje Schut peste mine, cum se zice. Pur şi simplu, ne-am ciocnit. Eu veneam dintr-o parte şi el din alta. El avea mingea, eu am băgat alunecare, el a venit spre minge şi ne-am ciocnit. O fază obişnuită. Un ghinion... Dacă Alje pica peste mine, atunci era şi mai rău. I-am zis lui Schut că n-a avut nicio vină. Puteam să mă lovesc de bară, să am accident de maşină, asta a fost să fie... Când mă uit la fotbal, văd o fază ca asta la câteva meciuri. Şi la meciul Luxemburg - România, la care m-am uitat la televizor, pe ăla cu Franţa nu l-am putut urmări, aşa, la jocul cu Luxemburg am văzut o fază a lui Măţel, mamă, ce m-am speriat! Măţel a protejat o minge şi a căzut aşa, în fund, chiar aproape de genunchiul jucătorului de la ei. Noroc că luxemburghezul se oprise şi n-a avut forţă în lovitură!", a povestit românul.
Neşu a precizat că nu şi-a pierdut cunoştinţa după impactul cu Schultz: "Am rămas treaz şi am simţit că nu mai pot mişca. Aveam şi probleme cu respiraţia... Nu simţeam nicio durere, doar nu puteam să mă mişc... După operaţie, chirurgul mi-a zis că am avut şansă că ambulanţa a ajuns aşa de repede şi mi-a dat oxigen, pentru că în cazuri ca ale mele se moare dacă nu primeşti oxigen rapid". CITIŢI ŞI:
- "Chiar dacă va dura ani, Mihai Neşu va lupta"
- Ogăraru: "Mihăiţă Neşu îşi simte mâna dreaptă mai puternică"
- Mihăiţă Neşu: "Vă mulţumesc încă o dată pentru tot"