Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Mihai Șora, scos la produs!
Mihai Șora, scos la produs!

Mihai Șora, scos la produs!

De pe panouri publicitare uriașe, așezate deasupra Orașului, consilierul Anei Pauker ne privește ca un bunic blând și înțelept, care ne îngăduie în livada sa cu fructe ale înțelepciunii aflate în plin rod.

Idilică imagine, nu-i așa? Una de basm, una parcă decupată direct din proza lui Ionel Teodoreanu. Nimic mai fals! Nu bunicul își privește urmașii, ci nepoțeii care știu nițică istorie își privesc bunicul, scos în fața casei, la drum, așezat pe un scăunel, cu pălăria pusă lângă el, pentru ca trecătorii să pună niște bănuți în ea: un bătrân ajuns la vârsta nevinovăției absolute este expus ridicolului.

Mihai Șora, mascota tefeliștilor, acum, la 103 ani, pus să vorbească despre el însuși, cel din 1946, atunci când avea 30 de ani:

„Aveam 30 de ani când viața s-a oprit, când s-a lăsat cortina și zidurile au început să fie înălțate. Aveam 30 de ani când mi-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea.”

PUTEȚI CITI întreg articolul publicat în Evenimentul Istoric, încă din 2018, cu facsimilele de rigoare, ca să nu aveți dubii!

Mihai Șora, atunci când chiar avea 30 de ani, la sfârșitul anilor 1940, pe vremea când era activist de partid, „agitator cu munca la țară”, puțin înainte de a deveni consilierul ministrului de externe, cominternista stalinistă, Ana Pauker:

„Atunci am învățat să cunosc mai de-aproape Partidul Comunist și să-l iubesc cu adevărat. O nouă epocă s-a deschis în viața mea, aceea a muncii instructive, epoca construirii bazelor socialismului în țara noastră, la care, cu ajutorul Partidului Muncitoresc Român, să aduc și în patria mea, partea mea de contribuție, în locul pe care Partidul îl găsește cel mai nimerit.”

Este foarte posibil ca Mihai Șora să nici nu mai știe ordinea exactă în timp a pașilor săi prin viață, să nu mai știe ce făcea în vremea lăsării cortinei despre care a fost pus să vorbească. Lăsase Franța, lăsase Parisul, cu tot cu  Editura Gallimard, care tocmai îi publicase o carte, „Du dialogue interieur:…”, ca să se întoarcă în România, loc în care cortina căzuse deja.

O făcea în calitate de membru al Partidului Comunist Francez, venea în țară ca să pună umărul, ca să-și „aducă contribuția”, chemat în crezul său tocmai de faptul că în România cortina căzuse, Armata Roșie ocupase țara, comunismul se instala năprasnic.  La fel de posibil este să-și amintească doar frânturi de realitate împletite cu cioburi de fantezie, sau chiar să creadă sincer că la sfârșitul anilor 1940 i-a căzut cortina în cap, chiar dacă el atunci deja se ocupa cu agitația de partid în rândurile țărănimii.

Ce însemna asta? Păi, însemna „munca de agitație politică, de lămurire, convingere și mobilizare a maselor în vederea unei acțiuni, cum ar fi înscrierea în partidul comunist, colectivizarea, predarea cotelor, identificarea și pedepsirea chiaburilor…”, așa cum a fost dată explicația în Evenimentul Istoric, atunci când i-a fost publicat dosarul de partid.

Și chiar dacă își amintește cu lux de amănunte, tot nu poate fi învinovăți de nimic. Așa îi dictează mintea, la cei peste 100 de ani, să facă și să spună. La peste 100 de ani, nu mai poți fi acuzat nici că ai uitat, nici că minți cu bună știință, din motive pe care nu mai trebuie să le explic.

De aceea, nu cred sub nicio formă că Mihai Șora poate fi blamat pentru vreuna din spusele și acțiunile sale. Vinovați sunt doar cei care profită, care îl bagă în priză la nevoie, pentru a-și atinge diverse scopuri, financiare sau de notorietate: în primul rând, soția lui.

Până acum, consoarta i s-a remarcat prin acțiunile în care l-a pus pe nefericit să declame din „Capra cu trei iezi”, în timp ce se afla pe patul spitalului, la terapie intensivă, și în care îl ducea în Piața Victoriei, la Girafă, noaptea la 2, pe timp de iarnă, la -10 grade, ca să-l filmeze, în vederea postării pe facebook a unor clipuri în care îi ceartă pe tefeliști, pentru că nu sunt și ei acolo.

Acum, l-a scos pe piață într-un clip publicitar și i-a pus figura pe afișe, ca să facă ceva bani pe urma lui. I-o fi și ei, nu o mai avea răbdare să aștepte după roadele asigurate de Dreptul Succesoral.

Nu, nu este de râs! Este chiar foarte trist! După Iurie  Darie, marele actor care și-a petrecut într-un grotesc de coșmar ultimii ani din viață, scos și el la produs, dar în tabloide și în emisiunile de prezentat chiloți ale televiziunilor, un alt caz, cel de mai sus, mă convinge de necesitatea existenței unei instituții care să se ocupe de protejarea drepturilor și demnității persoanelor în vârstă.

Până la instituții, copiii lui Mihai Șora, are trei, ce or simți, atunci când își văd tatăl scos în intersecții, pe bannere, transmis pe plasme, vândut la secundă accesată și metru pătrat, pus să mintă sfruntat, în ideea că el nu mai știe și că cine vede nici nu a știut vreodată?