Mihai Gâdea a răbufnit după altă „minune” a USR-PLUS: „Barna este impotent... politic?”

Mihai Gâdea a răbufnit după altă „minune” a USR-PLUS: „Barna este impotent... politic?”

Scandalul legat de faptul că cel mai mare spital de copii din România, „Grigore Alexandrescu” va rămâne fără pază, agită spiritele. Vedeta Antenei 3, Mihai Gâdea, a lansat, miercuri seara, un atac dur la adresa șefului primăriței Clotilde Armand, USR-istul Dan Barna.

În campania electorală nu mai era loc de promisiunile celor de la USR-PLUS. Acum totul se dovedește a fi fost o perdea de fum, strict electorală. Iar lumea a început să reacționeze.

Mihai Gâdea s-a enervat și a lansat un atac la adresa celor din USR și la copreședintele Dan Barna, unul dintre cei care au promis multe și nu au făcut nimic.

„Barna este impotent... politic?”

„Barna este impotent... politic? Domnul Barna ce spune?”, a tunat Mihai Gâdea.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a tăiat finanţarea pentru paza spitalelor aflate în subordinea sa, de parcă munții de gunoaie și înmulțirea șobolanilor nu ar fi fost de ajuns.

Ea a transmis conducerii Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii „Grigore Alexandrescu" o adresa prin care îi informează că de la 1 iulie primăria nu va mai asigura finanţarea serviciilor de pază pentru unitatea medicală.

Siguranța copiilor și a medicilor este pusă în pericol

Managerul spitalului de Copii Grigore Alexandrescu, Laurențiu Ulici este consternat de decizia primarului.  El consideră că în acest fel este pusă în pericol siguranța copiilor și a medicilor.

„Niciodată, în ultimii 20 de ani, nu s-a întâmplat ca Primăria să nu ne plătească paza spitalului, un spital de interes național, cu peste 800 de consultații pe zi, ceea ce înseamnă aproape 3.000 de oameni care intră pe zi în curtea spitalului, cu părinți disperați, cu copii bolnavi, cu trei porți de acces.

Este imposibil să asigurăm, noi prin resursele proprii, cu portarii noștri toată paza. Abia asigurăm porțile spitalului. Nu ne va rămâne decât să închidem accesul în spital și să lăsăm o singură poartă de acces, ceea ce va încurca foarte mult activitatea. Fac apel, dacă ne poate ajuta cu paza spitalului", a spus Laurenţiu Ulici, medic şi manager în cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.

Și asta după ce în luna februarie 2021, Consiliul Local al Sectorului 1, la propunerea primarului Clotilde Armand, a aprobat transferul clădirilor și terenurilor a patru spitale – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice – din administrarea primăriei de sector în administrarea unităților sanitare, iată că primăria Sectorului 1 a anunțat printr-o adresă din 28 iunie că nu mai poate finanța unele servicii pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.