MIHAI COSMA: Omagiere, intarziata

MIHAI COSMA: Omagiere, intarziata

„Mai bine mai tarziu decat niciodata”.

Sigur ca asa este, daca ne gandim ca partea a doua a acestei zicale precizeaza ca alternativa este... niciodata! Dar, gandindu-ne ca maestrul Nicolae Herlea, unul dintre cei mai artisti lirici romani din toate timpurile, este sarbatorit astazi la Opera cu o intarziere de... 4 luni, gestul primei scene lirice a tarii este umbrit de aceasta neconcordanta calendaristica.

In fine, sa ne bucuram de partea pozitiva a acestei stiri, si anume ca maestrului Herlea i se organizeaza un frumos spectacol aniversar, la 80 de ani. In a treia zi de Craciun, publicului i se ofera un splendid dar: reintalnirea cu Nicolae Herlea, cu ajutorul mijloacelor tehnice care reusesc sa rememoreze clipele de glorie din deceniile trecute. Vor fi proiectii video si secvente audio, care isi propun sa reinvie momente de neuitat din remarcabila cariera a acestui bariton, care a stralucit pe marile scene ale lumii, dar a stiut mereu sa revina, cu dragoste si emotie, acasa, alaturi de publicul din Romania. Au fost pregatite secvente din „Barbierul din Sevilla” de Rossini,  „Paiate” de Leoncavallo, „Andrea Chénier” de Giordano, „Tosca” de Puccini, „Rigoletto” si „Puterea destinului” de Verdi. Vor participa corul si orchestra teatrului, pregatite de alti doi veterani ai Operei bucurestene: Stelian Olariu si Cornel Trailescu.

Nicolae Herlea, Artist al Poporului, face parte dintre cei pe care lumea ii recunoaste pe strada si ii saluta cu simpatie. Binecunoscut din spectacolele de la Opera, din aparitiile sale la televiziune, din nenumaratele articole din presa, marele artist a ramas un om modest si prietenos, care nu face caz de extraordinara sa cariera internationala, care l-a proiectat in cele mai importante teatre lirice ale lumii si i-a prilejuit colaborari cu cei mai mari artisti lirici, dirijori si regizori. A fost iubit si admirat deopotriva de public si de artisti, tenorul Roberto Alagna declarand ca Nicolae Herlea are cea mai frumoasa voce din lume.

Ii spunem si noi, cu emotie, „La multi ani”!

Ne puteți urmări și pe Google News