Mihaela Geoană, săritoare la nevoie. Cum a fost surprinsă soția lui Mircea Geoană. Video

Mihaela Geoană, săritoare la nevoie. Cum a fost surprinsă soția lui Mircea Geoană. VideoSursa foto: EVZ

Mihaela Geoană este recunoscută pentru actele sale de caritate în cadrul Fundației pe care o conduce, dar iată că e săritoare și în viața de zi cu zi. Paparazzi EVZ au surprins-o într-un astfel de moment, când dădea o mână de ajutor. Imaginile video, mai jos!

Mihaela Geoană, săritoare la nevoile celor din jur

Mihaela Geoană s-a făcut remarcată de-a lungul vieții sale, nu doar prin prisma faptului că este soția lui Mircea Geoană ci și prin actele de caritate. Drept urmare, iată că aceasta nu se dezice nici atunci când este în timpul liber. Soția lui Mircea Geoană a fost surprinsă de către paparazzi EVZ în timp ce ajuta un domn în vârstă. Acesta este adus la mașina ei, probabil de către o rudă a sa. Ulterior, este ajutat să urce în mașina Mihaelei Geoană, care cel mai probabil l-a ajutat să ajungă acolo unde avea nevoie.

Cu o față zâmbitoare și foarte relaxată, Mihaela Geoană își vede de drum, după ce a urcat pasagerul pe locul din dreapta. Mircea Geoană este posibil să fie unul dintre candidații la funcția de președinte. Drept urmare, soția ar deveni primă doamnă. Legat de acest aspect, Mihaela Geoană a făcut câteva precizări. „Eu…cred că poți să faci bine și poți să fii tu însuți în orice poziție. Și nu e nevoie de nicio platformă mai mică sau mai mare, eu o să fiu tot cea care sunt indiferent de decizia lui, de opțiunea alegătorilor dacă va fi să fie.

Pregătită să fie primă doamnă

Noi nu avem această titulatură de Prima Doamnă, adică nu există ca job, ca să zic așa, nu e prevăzut nicăieri. Este în Statele Unite ale Americii, care are asistent, care are un birou, care are activități programate. În Europa nu știu să existe asta. Dar bineînțeles că fiecare persoană își croiește rolul așa cum crede ea, cum știe, cum se pricepe. În România probabil că a fost acea amintire, umbră a Elenei Ceaușescu. Și poate că multe dintre soțiile de președinți au fost rezervate sau absente sau…

Cred că au trecut foarte mulți ani de atunci și cred că e nevoie de cineva care să aibă un rol, să fie un model. Șă încurajeze anumite domenii în societate. Cum e societatea civilă, cum sunt normele astea de a-ți crește copiii, de alimentație sănătoasă, de a face sport, sunt atâtea teme care ar ajuta societatea în sine. Sunt sigură că rolul ăsta se va modifica. Vedem ce ne rezervă viitorul”, a spus aceasta.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro