Migrația primarilor, aprobată. PNL se va plânge la CCR

Migrația primarilor, aprobată. PNL se va plânge la CCR

Senatul a aprobat, ieri, cu o majoritate largă, Ordonanța de Urgență 55/2014 prin care se permitea migrația aleșilor locali. Proiectul a fost aprobat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 6 abțineri. PNL a anunțat imediat că o va contesta la Curtea Constituțională.

 „Tergiversarea parcursului acestei Ordonanțe de Urgență prin Parlament până după alegeri, ca şi expirarea termenului introdus de prevederile ei nu schimbă cu nimic eroarea Cabinetului PSD. Tocmai de aceea, PNL va sesiza Curții Constituționale faptul că OUG 55/2014 emisă de Guvernul condus de Victor Ponta încalcă Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât singura urgență care a motivat adoptarea actului normativ a fost cea electorală”, se arată într-un comunicat PNL. Cei aproximativ 350 de primari care au plecat din Alianța Creștin Liberală nu vor mai fi primiți înapoi, a declarat, pe 22 octombrie, președintele PNL, Klaus Iohannis.