Micul Boc încalecă Parlamentul

Micul Boc încalecă Parlamentul

Premierul Emil Boc doreşte să reducă şi mai mult atribuţiile Parlamentului. Cabinetul condus de el a emis o ordonanţă de urgenţă care prevede că orice act normativ adoptat de Parlament poate fi blocat înainte ca acesta să intre în vigoare, prin intervenţia Executivului, dacă există "situaţii temeinic justificate".

Pe vremea Guvernului Năstase, Boc era una dintre cele mai vehemente voci critice ale Parlamentului. El acuza "dictatura" Năstase, afirmând că acesta nesocoteşte forul legiuitor, transformat în element de decor, şi guvernează doar prin ordonanţe de urgenţă. Potrivit ordonanţei, publicate ieri în Monitorul Oficial, actele normative vor putea fi completate sau abrogate şi înainte de data intrării în vigoare, după adoptare, în situaţii temeinic justificate.

Pretextul ordonanţei ar fi cel al Codurilor juridice care au generat vii dispute în rândul societăţii civile, încă de pe vremea controversatelor proiecte ale Rodicăi Stănoiu. Cu toate acestea, noile reglementări ar putea pregăti terenul pentru abuzuri ale Executivului care poate face ce vrea cu legile discutate de puterea legislativă.

"În contextul efortului general de reformare a unor reglementări de o deosebită importanţă pentru sistemul românesc de drept, se impune cu necesitate consacrarea unor soluţii legislative cu caracter general, în sensul ca actele normative să poată fi modificate, completate sau abrogate şi anterior intrării lor în vigoare, ca măsură prealabilă,astfel încât adoptarea noilor reglementări şi, implicit, abrogarea celor anterioare - în vigoare ori adoptate, însă neintrate în vigoare - să fie riguros efectuate", se arată în ordonanţă. Studiile de impact, eliminate

Prin ordonanţa lui Boc, se elimină şi obligaţia Guvernului de a prezenta studii de impact cu privire la legile pentru care îşi asumă răspunderea. Cu alte cuvinte, Boc nu mai trebuie să prezinte Parlamentului o analiză fundamentată asupra consecinţelor sociale sau economico-financiare pe care le-ar putea avea o lege. Şi asta în condiţiile în care, oricum, în situaţia angajării răspunderii, legile nu sunt supuse dezbaterii parlamentare, singurul instrument de sancţiune al deputaţilor şi senatorilor fiind moţiunea de cenzură.

Guvernul nu trebuie să mai dea explicaţii nici în cazul ordonanţelor pe care le emite pe timpul vacanţei parlamentare.Noile măsuri dispuse de Guvern reprezintă o lovitură dată Parlamentului,ca instituţie legiuitoare. Până acum, oamenii de la Palatul Victoria puteau amenda legile adoptate de Parlament numai după ce acestea intrau în vigoare, prin emiterea unor ordonanţe de modificare. Dar şi aceste ordonanţe trebuiau aprobate ulterior de Parlament. În condiţiile actuale, dacă Executivul nu este de acord cu ceea ce votează deputaţii şi senatorii aleşi prin vot direct şi nu numiţi politic, ca în cazul miniştrilor, ei pot bloca din start actul normativ respectiv, fără ca acesta să se mai aplice.

Această nouă prevedere survine unei cutume deja împământenite, de încălcare a Constituţiei. Legea fundamentală stipulează că Executivul poate emite ordonanţe de urgenţă doar în situaţii excepţionale. Cu toate acestea, toate guvernele care s-au perindat pe la Palatul Victoria au făcut abuz de ordonanţe, fără să mai fie respectată regula constituţională.    

Ne puteți urmări și pe Google News