Un sedativ extrem de puternic a fost găsit în casa lui Michael, anunţă site-ulTMZ.com. Este vorba despre Propofol, un medicament folosit pentru anesteziile chirurgicale. Medicamentul nu poate fi achiziţionat decât de personalul medical, precizează site-ul de internet care a fost primul care a anunţat moartea megastarului.
Surse ale TMZ.com susţin că medicamentul nu poate fi prescris pentru administrare, iar unul dintre efectele secundare ale Profolului este stopul cardiac, dacă este luat în acelaşi timp cu alte analgezice.
Michael: "Nu vreau decât să dorm"
Şi o fostă infirmieră a lui Michael, Cherilyn Lee, a declarat pentru CNN că superstarul a presat-o, fără succes însă, să-i facă rost de Diprivan, numele generic al Profolului. "I-am zis că medicamentul nu este sigur. El mi-a răspuns: nu vreau decât să dorm, nu înţelegi", a declarat asistenta. Ea l-a avertizat pe starul pop că dacă ia acest medicament riscă să nu se mai trezească.
CITIŢI MAI MULTE DESPRE VIAŢA ŞI MOARTEA LUI MICHAEL JACKSON, ÎN CATEGORIA "A MURIT MICHAEL"