ÎN STAŢIE. După o zi întreagă la volan, la sfârşitul programului, conducătorii RATB au parte de o călătorie, până acasă, fără bilet.

Aproape de miezul nopţii, la poarta autobazei RATB Titan e forfotă mare. După ce au plimbat o zi întreagă călătorii dintr-o staţie în alta pe străzile Capitalei, autobuzele se retrag unul câte unul la garaj. Niciun şofer nu pleacă până nu îşi execută „fluxul”. Se fac verificările tehnice, se şterge praful, şi toate maşinile trec prin jetul de apă de la spălătorie.

Augustin Bulf, unul dintre şefii de autobază, spune că până când intră maşina la garaj, oricât de târziu ar fi, trebuie să se respecte cu sfinţenie toate operaţiile pentru că „fiecare şofer are autobuzul, frâna şi volanul, dar restu’ e răspundere curată”. Cu un pahar de cafea în mână, Radu Dumitru stă la poarta autobazei, priveşte cum intră maşinile la garaj şi îşi aşază tacticos cravata. Imediat după ce şoferii scot cheia din contact, nea Radu intră la serviciu, la traseu.

Atenţie, se îmbarcă personalul de bord!

La cinci minute trecute fix de miezul nopţii, nea Radu are deja ştampilată foaia de parcurs pentru autobuzul cu indicativul 855 şi îi dă cheie „Cursei Speciale”. În staţie îl aşteaptă colegii lui, şoferii. De peste zece ani, în cursa de noapte condusă de şoferul Dumitru „se îmbarcă personalul de bord” din schimbul II, care trebuie dus acasă la oră exactă.

Itinerariul se respectă la sânge, iar în ceea ce priveşte timpul, se mai fac câteodată unele excepţii. „Dacă e nevoie, mai stăm 2-3 minute, că nu moare nimeni dacă aşteaptă un pic”. Cursa pleacă din autobaza Titan şi ţine drumul până la garajele RATB din Ferentari. „Suntem cinci servicii, fiecare cu drumul lui”, explică şoferul Dumitru. Vasile Teacă este unul dintre călătorii fideli. În doi ani, a pierdut autobuzul o singură dată şi a mers cu taxiul.

„Dacă l-am pierdut de patru ori pe lună şi merg cu taxiul până la mine, la Piaţa Reşiţa, s-a dus avansul pe o lună”, spune călătorul de noapte, Teacă, după un calcul simplu.

Talk-show-ul şoferilor se ţine în autobuz

După o zi de condus pe străzile Bucureştiului, până acasă, şoferii stau la discuţii şi dezbat problemele din viaţa de zi cu zi. Dintre toţi, cel mai vorbăreţ din autobuzul de noapte e călătorul Teacă. Ţine neapărat să spună că îl deranjează la culme faptul că poliţia nuşi face datoria şi că are o mândreţe de nepoţică ce îl trezeşte de dimineaţă, dar nu se supără niciodată.

Pe lângă toate aceste lucruri, colegii mai trebuie să ştie că fata lui cea mică va avea propria emisiune la o nouă televiziune pe care o va deschide domn Petrică, fost colaborator al lui Dan Diaconescu, apărătorul prezumţiei de nevinovăţie.

„Nea Vasile, uite, te las în faţa florăriei să-i cumperi cucoanei flori”, îl întrerupe şoferul de serviciu Dumitru şi opreşte autobuzul în staţie ca să coboare colegul. Apoi, în 5 minute, serviciul de noapte ajunge la capăt, la autobaza Ferentari. Timp de două ore, Radu Dumitru trebuie să se relaxeze. Dimineaţă, la 3 şi zece fix, e drepţi, pregătit să facă returul şi să adune pentru serviciu „personalul de bord” din schimbul I.

PE DRUM

Carieră la volan Nea Radu (foto) e unul dintre veteranii volanului. Are 29 de ani de când învârte „colacul” pe autobuzele RATB şi speră că, „dacă nu mai schimbă ăia legile”, peste un an iese la pensie. A trecut la pedale şi volan imediat după ce a terminat liceul, prin ‘77.

„Posibilităţile de angajare erau nelimitate şi am optat pentru RATB, încadrat pe perioadă nelimitată. Am zis că stau un an, dar iată că s-au împlinit aproape 30, iar bănuţii, nu spun câţi că e secret, s-au luat”, spune pe ton glumeţ veteranul şoferiei. E mândru că pe lângă autobuz a reuşit să-şi conducă şi băieţii şi i-a îndrumat spre facultate. „Unul e cu pinioanele, cu stomatologia, iar celălalt e la Finanţe-Bănci”, spune cu mândrie nea Radu.