Mesajul lui Robbie Williams pentru Alexia Eram, în prezența Andreei Esca

Mesajul lui Robbie Williams pentru Alexia Eram, în prezența Andreei Esca Robbie Williams. Sursa: Arhiva EVZ

Pe data de 19 august, Piața Constituției din București va găzdui un spectacol extraordinar susținut de Robbie Williams. Vestea bună este că artistul a ajuns deja în țară, iar Andreea Esca a avut ocazia să îi ia un interviu, în cadrul căruia i-a împărtășit o poveste veche.

Înainte de a urca pe scenă la festivalul „Summer in the City”, Robbie Williams i-a acordat un interviu Andreei Esca. Prezentatoarea Pro TV i-a povestit cu această ocazie un moment petrecut într-un hotel din Budapesta, pe vremea când Alexia, fiica ei, era încă mică.

Robbie William i-a transmis fiicei lui Andreea Esca un mesaj

„În 2006, cred, erai în Budapesta. Eram în același hotel, fiica mea avea 6 ani, și i-am spus că trebuie să așteptăm în fața liftului ca să-l vedem pe Robbie Williams. Ea era foarte mică și îi era foame și îmi spunea: «Hai să mâncăm!».

Nu! Nu mergem să mâncăm, nu o să mori de foame, o stă stăm aici pentru că trebuie să-l vedem pe Robbie Williams. Am stat așa o zi întreagă și până în ziua de azi, când are 22 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Le povestește prietenilor ei: «Așa e mama! A trebuit să stăm o zi întreagă în fața liftului ca să-l vedem pe Robbie Williams»”, i-a povestit Andreea Esca lui Robbie Williams.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andreea Ioana (@andreeaesca)

Artistul i-a cerut Andreei Esca să îi transmită cu această ocazie un mesaj Alexiei Eram, comparând-o cu soția sa.

Serios? Spune-i să mă ierte pentru acest lucru, te rog! Cred că este timpul să o ierți pe mama ta. Așa e și soția mea, nu uită nimic, mă iartă, dar își amintește tot. Așa că eu îi spun fiicei tale să te ierte, iar tu îi spui soției mele să mă ierte”, a spus artistul.

Robbie Williams i-a transmis Alexiei Eram un mesaj

Andreea Esca și fiica sa, Alexia Eram. Sursa: Arhiva EVZ

Ce pretenții are Robbie Williams pentru concertul din București

Când vine vorba de preferințele sale culinare, Robbie Williams a făcut câteva solicitări specifice, luând în considerare și nevoile sale alimentare. La vârsta de 59 de ani, artistul a conceput un meniu personalizat, esențial pentru perioada petrecută în București.

Acest meniu variat include nu numai produse organice, ci și opțiuni alimentare dedicate vegetarienilor și celor care evită glutenul. Cu atenție la detaliu, mesele vor fi servite pe veselă din ceramică, în timp ce tacâmurile vor fi confecționate din inox.

Lista de alimente cuprinde unt de arahide și migdale, fructe proaspete, maioneză, ketchup, diverse condimente, burrito pentru micul dejun și chiar o cană de cafea fierbinte. În plus, artistul și-a dorit la îndemână o sticlă de oțet balsamic și una de ulei de măsline pentru a-și condimenta salatele după preferințe.

Asigurându-se de confortul și securitatea sa, Robbie Williams a adus în discuție cerințe specifice legate de funcționarea și reglarea sistemului de climatizare, astfel încât să se creeze o atmosferă plăcută, acompaniată de un iluminat spectaculos. În același timp, s-a luat hotărârea fermă ca fumatul să fie complet interzis în zonele de backstage.