Mediatorul electronic din UE

Mediatorul electronic din UE

Firmele romanesti care incearca sa-si extinda afacerile in Uniunea Europeana si intampina diverse piedici din partea administratiei statelor membre, precum si cetatenii romani plecati in una dintre aceste tari isi pot rezolva problemele simplu, evitand procesele si instantele de judecata.

SOLVIT este un serviciu gratuit, disponibil de la inceputul acestui an si in Romania, conceput  sa gaseasca solutii rapide la problemele legate de piata interna cu care se confrunta cetatenii si companiile din UE.

Creata in 2002, reteaua SOLVIT este compusa din 30 de centre SOLVIT amplasate in toate statele membre UE, precum si in Islanda, Liechtenstein si Norvegia.

Ce rezolva SOLVIT

Operatorii economici se pot adresa specialistilor SOLVIT in probleme legate de accesul produselor pe piata, prestarea de servicii, achizitii publice, recuperarea TVA, controale la frontiera etc.

Pentru cetateni, aspectele privind dreptul la rezidenta, recunoasterea calificarilor profesionale, inmatricularea autovehiculelor, dreptul la munca, asigurari sociale, impozitare, permise de conducere pot fi solutionate prin intermediul SOLVIT.

De exemplu, un roman stabilit in Spania inainte de 1989, care devenise cetatean spaniol, a ajutat-o prin SOLVIT pe sotia lui, romanca, sa obtina dreptul de rezidenta in aceasta tara.

Reclamatia se transmite fie telefonic la numarul de telefon gratuit 00800678910211, fie prin e-mail, la adresa solvit@ec.europa.eu, sau completand formularul electronic de reclamatie disponibil pe adresa de internet ec.europa.eu/solvit.

Ca sa poata apela la aceasta solutie, problema respectiva trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa fie un caz de aplicare necorespunzatoare a legislatiei UE, sa fie implicate doua state, iar cauza sa nu fi ajuns in justitie.

Ne puteți urmări și pe Google News