Pensii speciale și pensii obișnuite. Diferențele din septembrie 2026

Pensii speciale și pensii obișnuite. Diferențele din septembrie 2026 Sursa foto: Arhiva EVZ

Peste 12.000 de persoane beneficiau de pensii de serviciu în septembrie 2026, iar pensia medie a magistraților ajungea la 25.682 de lei. În aceeași lună, pensia medie în România era de 2.785 de lei, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Pensia medie a magistraților, de peste nouă ori mai mare decât media națională

În septembrie 2026, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost de 12.003, cu opt persoane mai mult decât în luna precedentă. Dintre aceștia, 7.934 aveau și o componentă de pensie calculată în sistemul public, prin Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS).

Cei mai mulți beneficiari de pensii de serviciu erau foști procurori și judecători, în baza Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor. Categoria număra 5.875 de persoane, dintre care 2.541 aveau și o componentă de pensie din BASS.

Pensia medie de serviciu pentru această categorie era de 25.682 de lei. Din această sumă, 7.617 lei reprezentau componenta provenită din BASS, iar 22.545 de lei erau suportați de la bugetul de stat, potrivit datelor CNPP.

Prin comparație, pensia medie înregistrată la nivel național era de 2.785 de lei. Astfel, pensia medie de serviciu a magistraților era de peste nouă ori mai mare decât media tuturor pensiilor din România.

magistrați

Magistrați/ sursa foto: dreamstime.com

Pensii de serviciu de peste 10.000 de lei și în alte categorii

Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, pentru care se aplică Legea 83/2015, număra 1.314 pensionari. Pensia medie de serviciu era de 13.179 de lei, dintre care 8.140 de lei erau suportați de la bugetul de stat.

În cazul foștilor angajați ai Curții de Conturi, numărul beneficiarilor era de 712, toți având și pensie din BASS. Media pensiei de serviciu ajungea la 10.790 de lei, iar 2.722 de lei reprezentau componenta plătită de la bugetul de stat.

Pentru foștii membri ai Corpului diplomatic și consular al României, numărul beneficiarilor era de 776, iar pensia medie de serviciu se ridica la 7.062 de lei. Dintre aceștia, 683 aveau și pensie din BASS. Componenta suportată de la bugetul de stat era de 3.061 de lei.

Foștii funcționari publici parlamentari erau reprezentați de 856 de beneficiari, dintre care 649 aveau pensie din BASS. Pensia medie de serviciu era de 6.285 de lei, iar componenta plătită de la bugetul de stat ajungea la 3.554 de lei.

În cazul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, numărul beneficiarilor era de 2.470, dintre care 2.036 aveau și pensie din BASS. Pensia medie de serviciu se ridica la 7.381 de lei, cu o componentă de 4.504 lei suportată de la bugetul de stat.

Aproape 4,7 milioane de pensionari în sistemul public

La sfârșitul lunii septembrie 2026, România avea 4.674.614 pensionari, cu 2.725 mai puțini decât în luna precedentă. Pensia medie era de 2.785 de lei, iar valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite se ridica la 13,02 miliarde de lei, conform datelor CNPP.

Dintre pensionarii înregistrați, 3.778.651 primeau pensie pentru limită de vârstă, iar pensia medie a acestei categorii era de 3.119 lei. Numărul femeilor pensionate la limită de vârstă era de 2.152.111.

Alte 58.144 de persoane primeau pensie anticipată, cu o medie de 2.423 de lei. Pensia de invaliditate era acordată unui număr de 388.541 de persoane, iar media se ridica la 1.071 de lei. Dintre acestea, 46.196 de persoane aveau pensie de invaliditate de gradul I, cu o medie de 938 de lei.

Pensia de urmaș era încasată de 449.193 de persoane, media fiind de 1.511 lei. În aceeași lună, 85 de pensionari primeau ajutor social, în valoare medie de 542 de lei.

Pensii medii de 708 lei pentru pensionarii proveniți din agricultură

O categorie aparte este cea a pensionarilor care au lucrat în agricultură. La sfârșitul lunii septembrie, aceasta număra 503.353 de persoane, iar pensia medie era de 708 lei.