Mecanic împuşcat pentru că nu a reparat o maşină la timp

Mecanic împuşcat pentru că nu a reparat o maşină la timp

Angajatul unui service auto din oraşul Suceava a fost împuşcat, ieri, cu trei focuri de armă, de un client nemulţumit că nu i-a reparat la timp maşina.

Incidentul s-a petrecut, în jurul prânzului, atelierul auto fiind chiar vizavi de sediul Jandarmeriei Suceava. Autorul se numeşte Ioan Pantelov, are 55 de ani, şi spune că şi-a ieşit din minţi când a văzut că maşina sa încă nu este reparată. "Am ajuns la atelier, mă îndreptam spre el să discut, însă era foarte nervos, a scos pistolul şi a început să tragă... în cap, în mână, trei focuri, din care două m-au nimerit. M-am îndepărtat, am sunat la 112 şi i-am zis să se calmeze. Mi-a ameninţat şi un coleg căruia i-a pus pistolul la gât. Cei de la 112 mi-au zis să mă îndepărtez şi să mă îndrept spre sediul Jandarmeriei, ceea ce am şi făcut până a apărut un echipaj de poliţie", ne-a declarat victima atacului, Gheorghe Alin Ciuriuc, de 24 de ani. Primii care au intervenit la faţa locului au fost jandarmi, care au constatat că s-a tras cu un pistol cu gaze, iar mecanicul a fost rănit uşor la mână. Asupra lui Ioan Pantelov a fost găsit pistolul şi 17 cartuşe nefolosite, deţinute legal, care au ridicate  de către poliţiştii Serviciului arme explozivi substanţe periculoase. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, "s-a întocmit dosar penal sub aspectul  comiterii infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi uz de armă neletală fără drept".

 

Ne puteți urmări și pe Google News