International
McCain nu o va sprijini automat pe Palin la preşedinţie
- Adam Popescu
- 15 decembrie 2008, 16:55
Senatorul de Arizona, John McCain, a declarat că nu va sprijini automat candidatura fostei sale partenere pentru Casa Albă, Sarah Palin, în cazul în care aceasta se va înscrie în cursa prezidenţială, relatează CNN.
"Nu pot spune aşa ceva. Avem şi alţi guvernatori tineri foarte capabili. Cred că îi vom vedea asumându-şi un rol mai mare în cadrul Partidului Republican", a declarat el într-o emisiune televizată. McCain a precizat că are un "respect profund faţă de guvernatorul Palin şi familia sa şi că a fost o mare bucurie" să îi cunoască. "Ne-a însufleţit campania", a mai spus el.
"Nu vă îndoiţi de admiraţia şi respectul meu pentru ea şi de încrederea mea în viabilitatea ei", a arătat senatorul.
Sursa: Mediafax
Recomandările noastre