"Matrix" s-a clasat pe locul patru la "Britain’s got talent". VEZI CINE A CÂŞTIGAT
- Măd ălina Piloff
- 5 iunie 2011, 16:08
Românul Razy Gogonea a ieşit pe locul patru în urma finalei concursului "Britain’s got talent" care s-a disputat aseară.
Razy a făcut un adevărat spectacol pe scena concursului. Chiar dacă nu a avut decât o zi să pregătească numărul pentru că a participat la semifinala de vineri seară, românul a reuşit să facă cel mai spectaculos show de până acum.
În finală, Razy s-a îmbrăcat în alb, nu în negru, aşa cum obişnuise până acum, şi s-a folosit de efecte pirotehnice pentru a crea show-ul care a impresionat atât publicul, cât şi juriul.
Singurul dezamăgit de prestaţia românului a fost Simon Cowell. El a avut o problemă cu finalul dansului de trei minute al lui Razy. "Finalul nu a mers. Aveai nevoie de o explozie, dar nu ţi-a ieşit asta", i-a spus Cowell românului imediat după prestaţia sa.
David Hasselhoff, pe de altă parte, l-a felicitat pe concurent "Fantastic!", a strigat el. "Nu credeam că poţi să dansezi mai mult decât ai făcut-o până acum", a adăugat membrul juriului. "Nu ştiam cum o să reuşeşti să faci numărul în numai 24 de ore, dar chiar ai reuşit", i-a spus Amanda Holden. "Îţi dai silinţa de fiecare dată când te vedem şi pentru asta te aplaud", a mai adăugat Amanda. Concursul a fost câştigat de Jai McDowall, un tânăr care a impresionat prin vocea lui puternică. El a câştigat 100.000 de lire sterline, premiul pus în joc de organizatori. Pe podium au mai urcat şi Ronan Parke, un puşti de 12 ani care a cântat melodia lui Kellz Clarkson, "Because of you" şi trupa New Bounce, patru băieţi care au cântat "Ain’t no sunshine", melodia lui Bill Withers.