Mărturie cutremurătoare a unei îndrăgite vedete de televiziune. „Doamne, tu eşti? M-am văzut într-o ceaţă groasă”
- Lucian Ionescu
- 7 aprilie 2019, 20:34
Despre perioada cumplită în care simpatica realizatoare de televiziune, Teo Trandafir a fost la un pas de moarte, în urmă cu 8 ani, aceasta afirmă că este acum în viaţă doar pentru că are o mare credinţă în Dumnezeu.
„Acea perioadă mi-a schimbat modul de a privi discrepanţa uriaşă dintre cuvinte şi fapte. Am înţeles atunci că vorbele pot fi spuse, iertate şi pot fi şterse, dar faptele sunt cele care contează.”, mărturisește Teo, potrivit rtnews.ro
În ianuarie 2011, Teo a fost practic scăpată din ghearele morții de medicii din Viena, unde a ajuns cu diagnosticul de pancreatită acută în stare gravă.
Din cauza cauza complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale, Teo a fost operată de două ori.
În acea vreme, Teo era deputat după ce renunţase de a mai lucra în televiziune. După prima operaţie Teo a intrat în comă, iar medicii erau foarte rezervaţi în a da un pronostic favorabil. Puţini îi dădeau şanse de supravieţuire. Totuşi, Teo s-a trezit și experiența de atunci a făcut-o să privească altfel totul.
Potrivit afirmaţiilor ei, este pregătită în fiecare zi să-și întâlnească Mântuitorul, și mărturisește că e mulțumită de viața ei de acum pentru că… e: „Absenţa vieţii se numeşte moarte şi cu asta nu m-aş putea împăca. Aşa că orice fel de viaţă este mai bună decât absenţa ei.”
Teo spune că a trăit experiențe pe care oamenii le povestesc de obicei după fenomenul de moarte clinică. Un fenomen, de altfel, recunoscut de știință și de savanți.
„Am auzit voci pe care nu le-am mai auzit până atunci şi am văzut lucruri. Doamne, tu eşti? Sunt singură pe aici? Asta am întrebat când m-am văzut într-o ceaţă groasă”. este mărturisirea tulburătoare făcută de îndrăgita vedetă
Dialogul descris de vedetă pare halucinant. „Am simțit că mor. Și am întrebat: Doar eu sunt pe aici, nu mai moare nimeni? Că suntem vreo 7 milioane. Aș vorbi și eu cu cineva că mă plictisesc. Si Dumnezeu mi-a răspuns, mi-a spus că „nu”. Am întrebat: Mai mult de atât se poate? Si mi-a spus ca mai mult de atât nu e”, a mai spus Teo