Ponta, felicitat cu prilejul zilei Sf Mucenic Victor. "Se ridică la înălţimea condiţiei acestui MARTIR"

Ponta, felicitat cu prilejul zilei Sf Mucenic Victor. "Se ridică la înălţimea condiţiei acestui MARTIR"

Victor Ponta le inspiră colegilor săi din USL comparaţii eroice. Un candidat din Dolj a fost atât de impresionat de activitatea premierului încât l-a comparat cu Sf Mucenic Victor, al cărui nume, e drept, şeful PSD îl poartă.

Mihai Fifor, candidat la Senat în Colegiul 2 din Craiova, l-a felicitat duminică pe preşedintele PSD într-o manieră originală. Pe lângă tradiţionalele urări gen sănătate şi putere de muncă - în cazul de faţă "multă sănătate şi continuarea eforturilor în vederea creării unei Românii Puternice" - Fifor a găsit comparaţii biblice pentru a-l lăuda pe Ponta, asemuindu-l cu sfântul care "în perioada prigoanei romane a preferat să-şi dea sufletul decât să-şi renege credinţa". "Purtând numele acestui vajnic apărător al credinţei noastre, Victor Ponta se ridică la înălţimea condiţiei acestui martir. Doresc să-i urez premierului României multă sănătate, putere de luptă, şi continuarea eforturilor în vederea consolidării României, în acelaşi ritm susţinut ca şi până acum. La multi ani!", i-a urat Fifor premierului, conform unui comunicat de presă pe care acelaşi Fifor l-a trimis agenţiei mediafax. Fifor este în prezent secretar de stat în Ministerul Administraţie şi Internelor, responsabil cu comunităţile locale.

Ne puteți urmări și pe Google News