Maria Crăciun, considerată „o Shirley Temple a României”

Maria Crăciun, considerată „o Shirley Temple a României”

EMOŢII. Fetiţa care la 10 ani a abandonat păpuşile pentru o „carieră” artistică se pregăteşte să reprezinte România la Festivalul de la San Remo. Apropiaţii îi compară şansele cu cele ale micuţei actriţe americane.

„Eu nu mă mai joc cu păpuşile, cred că a trecut vârsta aia. Sunt foarte fericită pentru ceea ce fac, simt nevoia să cânt şi nu cred că aş face altceva în afară de muzică”, spune direct, dintr-o singură răsuflare, Maria Crăciun, fetiţa care, la cei 10 ani, vorbeşte ca un om mare şi cântă ca un profesionist.

Întâlnirea cu Maria ar impresiona pe oricine, dincolo de harul cântecului cu care a fost înzestrată. Aşa s-a întâmplat probabil şi cu Mirabela Dauer, care i-a zis că, dacă „se ţine de treabă, va deveni o a doua Mirabela” ori cu compozitorul Aurel Manolache, care a văzut în ea o „Shirley Temple a României”.

O a doua Mirabela

Şatenă, cu gene lungi şi puţin peltică, micuţa gălăţeancă începe să-şi spună povestea debutului în muzică: „Eu am început să cânt de la 4 ani. Ascultam fel de fel de vedete străine, Shakira, Beyonce, Lady Gaga şi după aceea am vrut să fiu şi eu ca ele. Îmi place în special muzica pop”. A ajuns în atenţia publicului şi a presei după ce a câştigat mai multe premii, atât la concursuri în ţară: Mamaia Copiiilor, Cerbul Copiiilor, cât şi două trofee internaţionale la competiţii de gen: în Belarus şi la Chişinău.

Acum, Maria urmează să reprezinte România la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Creaţie San Remo Junior, din Italia, care se va desfăşura în perioada 21-22 aprilie. „Voi participa la acest mare mare festival. Acolo voi fi însoţită de domnul compozitor Nicolae Caragea, Dana Doroftei şi profesoara mea de canto, Aurelia Vaida, pe care o salut şi o pup”, spune Maria în timp ce soarbe din paharul cu suc de portocale. Deşi îi plac artistele străine în vogă, precum Lady Gaga ori Beyonce, Maria o iubeşte pe Mirabela Dauer.

„A cunocut-o pe Mirabela la Cerbul Copiiilor, în 2007. Maria s-a dus efectiv la ea, în restaurantul în care mânca, şi i-a spus că şi ea ştie să cânte teatru de păpuşi. Iar Mirabela a ascultato, şi de atunci ne-am împrietenit şi tot timpul a fost cu sufletul alături de Maria”, spune Cătălina Lovin, mama micuţei.

Fan Cătălin Botezatu Discuţia curge, iar Maria, atrasă de agenda mea cu numere de telefon, începe să o răsfoiască curioasă: „Scuzaţi-mă că vă spun... aş putea să iau şi eu numărul lui Cătălin Botezatu?”, mă întreabă micuţa cântăreaţă. „Îl admir foarte mult şi vreau să îi spun că eu sunt reprezentanta României la San Remo anul acesta, în aprilie. Am vorbit cu el odată pe internet, dar nu ştiu sigur dacă era el sau un fan”, adaugă îndrăzneţ şi convingător Maria.

Deşi îşi trece, meticulos, propriul număr de telefon în agendă, spunând că locul ei este alături de „aşa multe vedete”, Maria este modestă.

„Este un copil normal, merge la şcoală, este în clasa a treia la Liceul de Artă din Galaţi, o dată pe săptămână ia lecţii de canto la Focşani, cu doamna profesoară Aurelia Vaida. Ceea ce admir eu la Maria este faptul că este foarte modestă. Nici un premiu nu pot să zic că i-a luat minţile”, povesteşte mama ei.

Maria mai intervine din când în când în discuţie, când simte nevoia să completeze ce spune mama: „Îmi place foarte mult muzica, eu muncesc mult, aşa e, dar îmi place”.

TALENT

„Harul ei vine de la Dumnezeu. Maria ne-a condus pe acest drum”

Probabil, dragostea pentru muzică i-a adus aminte de unul dintre mentorii ei: înainte de următoarea întrebare, fetiţa îşi ridică ochii din agendă şi, cu un aer serios, îmi spune: „As vrea să vă zic că a murit un mare mare compozitor al muzicii uşoare româneşti, maestrul Aurel Manolache. El, pentru mine, chiar şi în momentul de faţă, trăieşte, pentru că practic el m-a descoperit şi mi-a zis «Tu eşti Shirley Temple a României ». Îmi este însă foarte greu să accept că el a murit”, se destăinuie Maria.

La cei 10 ani, Maria a câştigat peste 20 de premii la concursuri de muzică şi asta pentru că munceşte foarte mult: „Toate meritele ei se datorează acestei munci. A învăţat de la profesoara ei să fie perfec ţionistă”, spune Cătălina Lovin.

Mama Mariei este convinsă că talentul fetiţei ei „vine de la Dumnezeu”, mai ales că „nu avem pe nimeni în familie care să cânte. Ea ne-a condus pe acest drum şi din aproape în aproape a fost desco perită”, adaugă ea. Despre un posibil album, Cătălina Lovin spune că „este foarte costisitor în momentul de faţă, ne depăşeşte cu mult posibilităţile”.

Ne puteți urmări și pe Google News