Marele anunț în Germania: Vaccinarea începe în 2021

Marele anunț în Germania: Vaccinarea începe în 2021

Șeful institutului german pentru vaccinuri „Paul Ehrlich” a făcut marele anunț.

Șeful centrului de cercetare și al autorității de reglementare medicală „Paul Ehrlich” a declarat că unele grupuri de persoane din Germania ar putea fi vaccinate împotriva noului coronavirus la începutul anului 2021.

Numeroase companii de farmaceutice din întreaga lume fac studii clinice avansate, cu zeci de participanți fiecare.  Producătorii de medicamente vor să afle până la sfârșitul acestui an dacă vaccinurile dezvoltate împotriva COVID-19 sunt sigure și eficiente.

Klaus Cichutek, şeful Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, a declarat pentru grupul de presă Funke că datele din faza I şi II de testare au arătat că unele vaccinuri au declanşat un răspuns imun împotriva coronavirusului.

„Dacă datele din faza III de testare demonstrează că vaccinurile sunt eficiente şi sigure, primele vaccinuri ar putea fi aprobate la începutul anului”, a declarat el, potrivit agerpres.

Vaccinul rusesc, sub lupa unui reputat medic român. Ce rezerve are față de Sputnik V

„Pe baza asigurărilor producătorilor, primele doze pentru persoanele din Germania vor fi disponibile la acel moment, în concordanţă cu priorităţile stabilite de Comitetul permanent pentru vaccinare”, a declarat Cichutek, referindu-se la grupul care formulează recomandări pentru utilizarea vaccinurilor autorizate în Germania.

Peste 22 de milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, după apariţia epidemiei în China la sfârşitul anului trecut. COVID-19 a provocat aproape 800.000 de decese la nivel global.

Mai multe companii farmaceutice, între care Moderna, AstraZeneca şi Pfizer, afirmă că se aşteaptă să producă fiecare peste un miliard de doze de vaccin anul viitor.

Firma germană de biotehnologie CureVac nu a exclus un proces rapid de aprobare pentru potenţialul său vaccin şi se aşteaptă ca acesta să ajungă pe piaţă până la jumătatea anului 2021.

În aprilie, conform site-ului CureVac, directorul general al companiei, Daniel Menichella, s-a întâlnit cu preşedintele SUA, Donald Trump, cu vicepreşedintele american Mike Pence și cu membri ai grupului de lucru pentru coronavirus al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, pentru a discuta despre vaccin.

Amintim că în 2015 și 2018, CureVac a obţinut sprijin financiar de la fundaţia Bill & Melinda Gates pentru medicamente injectabile împotriva malariei şi a gripei.

 

Sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News